PROTEST la Penitenciar: Angajații au întrerupt lucrul și refuză să mai facă ore suplimentare

Astăzi, sindicatele afiliate Federației Politiștilor de Penitenciare la care este afiliat și Sindicatul „Novo Legis Botoșani” din Penitenciarul Botoșani au organizat un protest prin care și-au anunțat refuzul privind prestarea muncii suplimentare.

 

 

Federația Polițiștilor de Penitenciare continuă seria protestelor începute în luna august, astfel că impreună cu celelalte federații din sistemul penitenciar refuză munca suplimentară deoarece guveranții nu s-au ținut inco o dată de cuvând.

 

„Luna august 2023, conform promisiunii politice, trebuia să fie luna în care legea salarizării 153/2017 se aplica integral și politistilor de penitenciare însă, din pacate, suntem pusi in fata unui proiect de ordonanță in care, incă o dată, drepturile polițiștilor de penitenciare vor fi afectate in mod negativ”,

Răzvan Chilărașu, prim-vicepreședinte FPP

 

Aceste efecte negative ar fi următoarele:

 

  • radierea din statele de funcții a funcțiilor de șef birou și echivalentul acestora (șef de tură și șefi de secții), ceea ce va afecta grav funcționarea unităților penitenciare, seful de tură fiind ofițerul care conduce intreaga activitate a unității după programul de 8 ore
  • decontarea serviciilor turistice in alte condiții decât până acum,
  • reducerea cheltuielilor de funcționare a unităților penitenciare cu 10% față de anul trecut,
  • neplata orelor suplimentare și a sporului de weekend și pentru alte zile de sărbători legale,
  • inghetarea salariilor la nivelul lunii Decembrie 2023,
  • blocarea incadrărilor etc

 

„Nemulțumirile sunt legate și de legea austerității bugetare, aflată deja în transparență decizională, lege care prevede ceva măsuri fiscale care ne vizează și pe noi, familia ocupațională din sistemul de apărare prin radierea unor posturi de șef birou, care ar crea o breșă între middle management și top management. Ce nu cunosc ei este că la noi în sistem, sistemul din penitenciar sau al poliției, al armatei, este organizat pe baza unei ierarhii organizatorice. Mai mult decât atât, această lege prevede plafonarea unor sporuri și reducerea personalului, în condițiile în care sistemul penitenciar se confruntă deja cu un deficit de 5.000 de polițiști de penitenciare și cu greu ne executăm misiunile”,

Răzvan Chilărașu, prim-vicepreședinte FPP

 

Toate aceste măsuri afectează în mod grav funcționarea unui sistem subfinanțat, care se confruntă cu lipsă de personal, fiind situatii in care pe sectii de deținere, cu 150-160 de deținuti, se lucrează cu un singur agent supraveghetor.