Protest în mocirlă după amenințări și acuze de falsuri la Poșta Botoșani – VIDEO 

Au fost câteva zeci de persoane care au îndurat frigul pătrunzător de la prima oră a zilei de miercuri, 20 martie 2024. 

Angajați de la Oficiul Județean a Poștei Botoșani au întrerupt activitatea două ore. 

 

Protestul a fost unul extins la toate oficiile din Botoșani. Însă prezența masivă a fost la cel situat în zona Gării Botoșani, unde oamenii erau nevoiți să ocolească gropi imense pline cu apă și noroi pentru a ajunge la spațiile din interiorul curții. 

 

Nu s-a mai îngrijit nimeni de-a lungul anilor ca partea exterioară să fie cât de cât reparată. 

 

 

Dincolo de infrastructura precară, poștașii au o listă lungă de nemulțumiri. Listă pe care au încercat să o reducă la negocierea noului CCM. 

 

Constantin Ispir, președinte SLPR Botoșani

„Condițiile foarte precare de lucru, salariații nu au echipament de lucru, nu au echipament de protecție. Contractul Colectiv de Muncă care a expirat la 31 ianuarie 2024 a fost negociat până pe 28 februarie, nu s-a ajuns la niciun consens, Compania Națională Poșta Română nu este de acord cu revendicările solicitate de sindicaliști”,

 

 

 

Practic poștașii merg pe teren cu hainele de acasă, fără nicio protecție într-un eventual caz de furt și plătiți la nivel minim. Ca atare solicită câte 400 de lei la salariu pentru fiecare angajat. 

Și creșterea procentului acordat la sporul de loialitate, gradual, în funcție de vechimea în muncă. 

 

Revendicările nu le-au fost ascultate astfel că au luat decizia, prin organizațiile sindicale să opteze pentru diverse forme de protest. 

Proteste care s-ar fi încercat să fie oprite de către șefii care i-au amenințat. 

 

 

Constantin Ispir, președinte SLPR Botoșani

„Că o să-și piardă locurile de muncă. La un moment dat a zis că numai la Botoșani se organizează grevă de avertisment iar în toată țara nu se organizează. Mai mult a zis că în cadrul sucursalei regionale de Poștă Iași din care facem și noi parte, a zis că numai Botoșaniul organizează grevă. Și în toate felurile a încercat să intimideze salariații, fiecare salariat să semneze în condică pentru azi, grevă de la 8 la 10. Ori condica de prezență este pentru semnarea sosirii la serviciu și pentru plecare de la serviciu, nicidecum fiecare salariat să scrie acolo că este în grevă”,
 

 

 

Pentru abuzurile săvârșite și pentru împiedicarea dreptului la protest, sindicaliștii susțin că adună probe și vor deschide procese în instanță. 

De asemenea, tot în instanță vor fi analizate și o serie de cerințe către diriginți cărora li s-ar fi cerut să înregistreze concedii fictive. 

 

Constantin Ispir, președinte SLPR Botoșani

„Se fac presiuni verbale de la conducerea companiei, conducerea sucursalei Iași și conducerea Oficiului Județean de Poștă către diriginți să facă falsuri. În ce sens? Să le facă fluturași de plecat în concediu pentru că sunt factori chiar și aici care nu și-au mai luat concediu încă din 2020. Au câte 100 și ceva de zile fără concediul aferent anului 2024. Ori ei, de fiecare dată, în special TESA a beneficiat de aceste concedii”,

 

 

Iar în cazul în care nu se va rezolva situația de la Poșta Română până pe 29 martie atunci se va opta pentru greva generală. Care va însemna că nu se vor mai plăti pensii, alocații sau ajutoare sociale. Pentru că nu va mai avea cine să le ducă.