Nu mai puțin de 141 de coordonatori din sistemul de urgență din România au semnat documentul în sprijinul lui Raed Arafat.
Serviciile de urgență și a personal angajat din toată țara au remis miercuri, 11 decembrie, un semnal ”cu privire la situația dificilă în care a fost pus domnul Dr. Raed Arafat și întregul sistem de urgență din România.”
”Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință”, se arată în mesajul angajaților din serviciile de urgență.
De asemenea, specialiștii arată că ”amenințări constante la adresa sistemului de urgență au început să apară în perioada anilor 2011”.
”Amploarea acestor amenințări, mai mult sau mai puțin mascate, a ajuns la o dimensiune inimaginabilă și la forme de manifestare care ne demonstrează, pe de o parte faptul că este un fenomen concertat, realizat pe mai multe căi, pe de altă parte faptul că cei care orchestrează aceste atacuri nu au nici măcar cunoștințe de bază despre funcționarea a ceea ce încearcă să distrugă. Amenințarea demiterii lui Raed Arafat înainte de finalizarea unor anchete sau audituri de către neprofesioniști (a rămas celebră acuzația Corpului de Control al Prim-Ministrului, de acum câțiva ani, prin care sunt criticate echipele de intervenție de la Clubul Colectiv pentru că au făcut resuscitarea pe asfalt, deși ghidurile de specialitate si practica exact asta recomandă), realizarea unor auditări a căror teme se modifică de trei ori într-o săptămână, apariția unor pseudo-oferte din domeniul privat cu pseudo-soluții, sunt doar câteva din aberațiile acestor jocuri care au un singur rol: cel de a satisface nevoi economice sau comerciale ale unui grup de oameni care nici măcar nu sunt capabili să ia o decizie, ascunzându-se în spatele unor așa-zise “analize” sau “evaluări”. Dar, adevărul este că, nici nu înțelegem ce i se reproșează. Care sunt acele lucruri, acțiuni sau nonacțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed Arafat la tragediile din Apuseni, Siutghiol, Colectiv sau Caracal? Să dăm cuvântul specialiștilor să se pronunțe. De ce nu profesioniștii din sistem sunt cei care sunt ascultați ci indivizii care au un unic mandat, compus dintr-o reformă fără cunoaștere și de a schimba fără un fond?”, mai scriu angajații.
”În final, poate că nu este vorba despre OMUL Raed ci despre ce reprezintă el pentru România. De ceea ce a creat în toți acești ani. De toți cei care au fost alături de el în zidirea unui sistem care funcționează exclusiv pentru binele celor aflați în suferință. Și nu suntem puțini cei care, în cursul acestor 30 ani l-au sprijinit pe el dar mai ales conceptul, ideea și funcționarea sistemului. Nu uitați că este atât munca dar și viața noastră.
Stimați domni și doamne cărora nu ne este permis să ne adresăm altfel, acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet.
Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acțiuni de protest care, fără a afecta pacienții care se adresează sistemului de urgență, să sublinieze încă odată faptul că și ceea ce avem noi de spus este important”. (Protestul integral AICI)
Acest document a fost semnat prin acord electronic, se arată la finalul documentului.
Printre cei apar în lista numeroasă se află și trei botoșăneni:
Liliana Mateciuc – Manager SAJ Botoșani
Dr. Mateciuc Constantin – SAJ Botoșani
Neculai Lupașcu – Asistent șef SAJ Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: