PROTEST anunţat la Botoşani: Nu o să mai aveţi unde să vă ascundeţi!

Un protest este anunţat să aibă loc miercuri la Botoşani şi în mai multe oraşe din ţară.

 

Unul din proteste va fi în faţa Parlamentului, sub sloganul "Ultimatum pentru Dragnea”, manifestaţia fiind anunţată pe Facebook după ce în spaţiul public au apărut informaţii că ar putea fi începută procedura de suspendare a preşedintelui, potrivit Hotnews. Tor miercuri, după ora 18.00, sunt programate proteste în mai multe oraşe, după ce Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală.

"ULTIMATUM pentru DRAGNEA! PSD, luaţi aminte, dacă începeţi procedura de supendare a preşedintelui, nu o să mai aveţi unde să vă ascundeţi de poporul român! V-am auzit pe toţi că mergeţi până la capăt, de data asta poporul spune #pânălacapăt. Noi avem ultimul cuvânt! Pe 20 iunie, venim la CASA POPORULUI!”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook. 

Protestul ar urma să aibă loc în faţa Parlamentului, de la ora 12.00.  

 

Manifestația a fost anunţată pe Facebook după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora în 20 iunie ar urma să se discute în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Şedinţa de plen a fost deja convocată la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, care va prezenta în faţa parlamentarilor stadiul pregătirilor pentru preluarea de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019.

 

Tot miercuri, de la ora 18.00 ar urma să aibă loc alte proteste în mai multe oraşe din ţară. Astfel, sunt anunţate proteste la Suceava (în faţa prefecturii), la Iaşi (Piaţa Unirii), la Galaţi (prefectură), la Sibiu (Piaţa Mare), la Baia Mare (prefectură), la Satu Mare (prefectură), la Braşov (prefectură), la Brăila (prefectură), la Ploieşti (prefectură), la Alba Iulia (prefectură), Constanţa (prefectură), Miercurea Ciuc (prefectură), Călăraşi (prefectură), Focşani (Piaţa Unirii), Piatra Neamţ (prefectură), Tulcea (Piaţa Civică), Craiova (prefectură), Piteşti (prefectură), Buzău (prefectură), Târgu Jiu (prefectură), Oradea (prefectură), Botoşani (prefectură), Bacău (prefectură), Vaslui, Târgovişte (prefectură), Arad (prefectură) şi Timişoara (Piaţa Victoriei).  

 

Peste trei mii de oameni au protestat marţi seară, la Cluj-Napoca, faţă de modificările la Codul de procedură penală adoptate de Parlament. Oamenii au scandat "Libertate", "Hoţii", "Demisia", "Fără penali", ”Jos Guvernul”, "Anticipate" sau ”PSD, ciuma roşie”. 

 

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională.
 

download from google play download from apple store