Promisiuni îndeplinite pe jumătate pentru angajaţii Serviciului de Probaţiune: De ceea ce ne-am temut, asta s-a şi întâmplat

Manifestarea dură la care au recurs cei din cadrul Serviciului de Probaţiune Botoşani în luna decembrie a anului trecut a făcut ca reacţiile celor de la nivel central să fie aplicate pe jumătate.

 

După două zile de grevă a foamei susţinute cu scopul de a revendica şi recunoaşte drepturile salariale din partea Ministerului de Justiţie, angajaţii Serviciului din Botoşani au primit salariile plafonate, iar situaţia nu s-a rezolvat complet.

 

Mai mult de două săptămâni, angajații Serviciilor de Probațiune din toată ţara, 130 la număr au solicitat măsuri Ministrului de Justiţie şi au cerut audienţă la Bucureşti.

 

,,Ne aflăm în momentul în care analizăm situaţia în care am ajuns, întrucât s-a rezolvat parţial. Au fost achitate salariile până în luna noiembrie, iar surpriza a fost că în luna decembrie am primit salariul de dinainte de a emite acel Ordinul Ministrului de Justiție (OMJ) prin care ni s-a recunoscut valoarea de referință socială (VRS). Ni s-au recunoscut salariile, au fost puse în plată din august până în noiembrie, dar luna aceasta, ieri, am primit același salariu din trecut. Am fost anunţaţi prin e-amil cu o zi înainte de a se emite fluturaşele că nu s-au aprobat fondurile şi că sunt fonduri mai mici la Ministerul Justiţiei faţă de anul trecut.”

 

Angajat al Serviciului de Probaţiune Botoşani.

 

Se aşteaptă aplicarea unor măsuri care să ducă la bun sfârşit îndeplinirea cauzei care a stârnit declanșarea grevei de către această categorie profesională.

 

Aceştia solicită în continuare aceleaşi drepturi salariale şi efectuarea plăţii restante pe luna decembrie.

 

,,Am primit fluturaşii tipăriţi şi în momentul în care am citit fluturaşul nici măcar nu au trecut salariul corect. Să fie salariul care ni s-a achitat în restul de patru luni, diferenţele – trebuia să fie salariul cu VRS şi a fost trecut salariul plafonat din Legea Unică 153/2017. La nivel de ţară, colegii au trimis diverse adrese la diverse instituţii. De ceea ce ne-am temut, asta s-a şi întâmplat. Există o Ordonanţă în vigoare care precizează faptul că în anul 2024 salariul se plafonează la nivelul celui din decembrie 2023. Noi am luat acelaşi salariu pe are l-am luat şi în ianuarie 2018. Pentru că noi am primit aceste diferenţe la salariu, la nivelul Guvernului s-a considerat că noi am primit majorări şi noi nu primim nici acel 5% care se oferă altor categorii, altor bugetari. Deci, probabil nu vom primi nici salariul integral aşa cum ne-a fost recunoscut. Am rămas mai rău ca înainte.”

 

Angajat al Serviciului de Probaţiune Botoşani.

 

 

Reprezentanții acestei instituții solicită în continuare aceleaşi drepturi salariale şi efectuarea plăţii restante pe luna decembrie.

 

,,Ieri, 10 ianuarie 2024, am trimis către Ministerul Justiţiei şi către Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP) o solicitare de a se reface măcar ştatele de plată, cu salariul corect. Chiar dacă ne vor da la sfârşitul lunii sau luna viitoare, noi îi vom aştepta. Măcar să fie recunoscut salariul din decembrie ca noi să putem merge în continuare cu acelaşi salariu. Nu ştim încă, suntem în incertitudine.”

 

a mai declarat angajatul Serviciului.

 

Există solicitări privind aprobarea acestor măsuri şi din partea anagajţilor din ţară care s-au adresat şi altor instituţii, cum ar fi Curtea de Conturi, Ministerul de Finanţe, iar unii dintre ei au făcut şi câteva plângeri penale din cauza faptului că nu se justifică reducerea valorii salariale în lipsa unui act legal.