Singurul „produs” românesc fără schimbare de preț timp de șase ani

Este un „produs” care-și dovedește necesitatea în cazul unui număr ridicat de persoane. 

 

Multe servicii şi produse au fost modificate de-a lungul timpului, chiar şi la preţ. Există, însă, unul singur care nu a suferit modificări în ceea ce priveşte valoarea pe care trebuie să o plătească un cetăţean atunci când dorește să călătorească.

Pașaportul. 

 

Acestea sunt documentele de identitate ale titularului său pentru călătoriile internaţionale.

 

Ei bine, costurile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare, dar şi pentru cele electronice au rămas neclintite, în ultimii șase ani.

 

Pentru paşaportul simplu temporar valabilitatea este de un an, iar valoarea acestuia este de 96 de lei. Termenul de eliberare este de zece zile lucrătoare.

 

Pentru un document de călătorie simplu electronic, preţurile se împart în două categorii.

 

Cel cu valabilitate de trei ani este pentru copiii cu vârsta sub 12 ani şi costă 234 de lei.

 

Preţul de 258 de lei este similar şi pentru cei cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani cu valabilitate de cinci ani, dar şi pentru adulţi care pot deţine documentul timp de zece ani. Pentru ambele tipuri de paşaport, termenul estimat pentru eliberare este de cinci zile lucrătoare.

 

De asemenea, în urma cererii eliberării actului, cetățenii pot alege să primească pașaportul acasă, prin serviciul de curierat rapid al Poştei Române.

 

Cei care urmează să recepționeze documentul pot face o solicitare de livrare la adresa de domiciliu sau de reşedinţă înscrisă în actul de identitate.

 

În ziua în care Poşta Română a preluat documentul emis de Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP), destinatarul va fi notificat cu privire la acest lucru printr-un SMS cu numărul aferent documentului de transport.

 

Tariful unui astfel de serviciu este de 15 lei.

 

Sursa - depositphotos