Promisiunea anului vine de la PSD : garsoniere cu 7.000 de euro

 

Social-democraţii botoşăneni au repus pe tapet proiectul construcţiei de locuinţe pentru tineri la preţuri considerabil sub cele de pe piaţa imobiliară. Este vorba de cele 1.044 de apartamente şi garsoniere promise în campania electorală din 2012 de către actualul primar Ovidiu Portariuc.
proiect locuinte noi Botosani

Iarăşi „modelul Mazăre”

Deputatul Andrei Dolineaschi a anunţat vineri că l-a însoţit la Bucureşti pe edilul şef, participând la întâlnirea acestuia din cursul săptămânii cu ministru Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Întrevederea a avut ca scop obţinerea transferului de teren din zona Lebăda, de la MapN către Primăria Botoşani, care constituie prima etapă în implementarea proiectului după „modelul Mazăre”. „Dl Portariuc a făcut un memoriu cu un dosar care a cuprins toată corespondenţa din ultimii ani de zile pe acest subiect. Andrei Dolineaschi deputat PSD Botosani  Vă daţi seama, nu intrăm într-o zonă a cumpărării terenului pentru că sunt suprafeţe foarte, foarte mari, dacă nu mă înşeală memoria e o suprafaţă de 70 şi ceva de hectare şi mai este una de şase hectare. Rămâne de văzut exact care bucată de teren poate fi transferată autorităţii locale”, a afirmat Andrei Dolineaschi. Acesta a menţionat că procedura de transfer este una extrem de laborioasă şi că ministerul are la rândul său câteva locuinţe.

„Proiectul de succes” susţinut de la distanţă

Preşedintele interimar al PSD Botoşani a dat şi câteva detalii financiare, precizând că blocurile vor fi ridicate cu 200 – 300 lei/mp construit. „Este un proiect de succes la Constanţa, făcut deja, deci nu vorbim de ceva care este la stadiul de proiect”, a mai declarat Andrei Dolineaschi. Întrebat ce înţelege prin „proiect de succes” deputatul a răspuns: „Un tânăr din municipiul Botoşani poate să achiziţioneze o garsonieră în preţuri cuprinse în 7-8.000 de euro până la 10.000 de euro, o locuinţă nouă cu utilităţile în locuinţă şi cu un confort care să respecte anumite norme”. Dolineaschi a recunoscut că nu a fost la Constanţa să vadă cum a fost implementat acolo „proiectul de succes”, dar că doreşte să facă o vizită la faţa locului.
CITEŞTE ŞI:
 Troc ministru - primar cu terenuri şi locuinţe de 15.000 de euro