Promisiune liberală la municipiu: TOATE facturile publicate pe site

Candidatul liberalilor la funcţia de primar al celui de-al doilea municipiu al judeţului promite o transparenţă maximă în cheltuirea banului public. Constantin Bursuc a făcut publice mai multe măsuri pe care le va lua pe această temă în cazul în care va deveni edil şef.

 

Iată care sunt acestea:
    Audit complet, extern și autorizat, al întregii activități din Primăria Dorohoi, pentru perioada 2008 – 2016.
    Transparentizarea tuturor achizițiilor, la nivel de factură, care se vor face din bani publici, din banii cetățenilor; publicarea facturilor pe site-ul Primăriei.
    Publicarea grilelor de salarizare a tuturor angajaților Primăriei și a posturilor și responsabilităților pe care aceștia le au.
    Eliminarea oricărei atribuiri prin încredințare directă, în mandatul meu.
    Responsabilități crescute pentru toți cei care vor face parte din comisiile de licitație și transparentizarea procedurilor de achiziții publice; procedurile și etapele finale ale licitațiilor vor fi publice, ședințele de deschidere a ofertelor, negocierile intermediare și ședințele de atribuire fiind transmise live pe internet, pe pagina online a Primăriei.
    Creșterea perioadei de garanție a oricărei lucrări realizate de o firmă privată în orașului nostru si aducerea acesteia la nivelul garantiilor europene, 9-12 ani!
    Exigență maximă la recepționarea lucrărilor realizate de firme private în orașul nostru și sancționarea extremă a celor care au atribuții în acest sens și nu le duc la îndeplinire potrivit dispozițiilor legale.
    Dezbatere reală pe proiectele de hotărâre și pe Proiectul pe Buget; proiectele de hotărâre și Proiectul de Buget vor fi publicate din timp în media locală (presa scrisă, presa online, TV, rețele de socializare).
    Niciodată, în mandatul meu, exceptând cazul unor calamități naturale sau cazuri de forță majoră, ședințele de Consiliu Local nu se vor mai întruni deîndată, iar deciziile, indiferent cât de minore vor fi, nu se vor mai lua fără o expunere de motive extrem de serioasă.
    Transmiterea live, pe internet a tuturor ședințelor Consiliului Local.
    Transmiterea live, pe internet, a audiențelor susținute de Primar și de viceprimar.
    Schimbarea imediată a mentalității funcționarului public și creșterea nivelului de conștientizare a rolului pe care acesta îl are față de cetățean; funcționarul public, în frunte cu primarul ales, este servant public, nimic mai mult!
    Evaluare a bugetului de venituri și cheltuieli în toate instituțiile subordonate Primăriei și administrarea bugetelor aferente cu mai multă chibzuință.
    Eliminarea nepotismelor de orice natură în Primărie și instituțiile subordonate și eliminarea numirilor politice în AGA sau Consiliile de administrație, fără experiența și expertiza necesară.
    Introducerea unui model de administrare urbană transparent și participativ.


“În mod clar, oamenii vor să știe ce face Primăria cu banii lor, cu banii strânși din taxe și impozite! Transparența în administrație este singura care poate garanta evoluția unei comunități! Echipa noastră este în oraș, zi de zi, fără excepție. Este de datoria noastră să le spunem oamenilor că suntem diferiți, că vedem lucrurile mari de care acest oraș are nevoie, dar suntem extrem de atenți și la detaliile confortului urban, detalii care fac în așa fel încât orașul nostru să fie orașul în care ne dorim să trăim”,


Constantin Bursuc, candidat PNL la Primăria Dorohoi.


Actualul consilier local crede că toate aceste măsuri vor aduce economii importante la bugetul anual al Primăriei, avansând chiar şi o estimare: 10-15% din bugetul anual.