Proiectul cu referendumul, încă sub semnul întrebării

 

Depus în termen şi introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de miercuri, proiectul privind organizarea unui referendum local este în continuare pus sub semnul întrebării. A confirmat-o vineri şi preşedintele PSD Botoşani, care a arătat că dezbaterea sau nu a iniţiativei în plenul CJ depinde de evenimentele politice de la Bucureşti.
Mai exact, luni preşedintele Traian Băsescu se va adresa celor două camere ale Parlamentului, iar marţi este posibil ca Executivul condus de Emil Boc să îşi asume în Legislativ răspunderea pentru proiectul de lege privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. „Dacă nu, nu are sens să facem referendum în judeţul Botoşani”, a afirmat senatorul Gheorghe Marcu. Potrivit proiectului semnat de 12 consilieri PSD şi PNL, pe 24 iulie ar urma să aibă loc un referendum prin care cetăţenii din tot Botoşaniul să fie întrebaţi: „sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului Botoşani?”. Şansele ca Guvernul să îşi asume răspunderea pentru reîmpărţirea ţării au scăzut după ce UDMR a refuzat toate variantele propuse de preşedintele României.