Botoșaniul va forma, alături de Suceava, un nou județ ce va purta denumirea Bucovina Moldova Nord.
Proiectul privind reorganizarea administrativă depus în Parlament prevede ca România să aibă 12 județe cu populație cuprinsă între 850 de mii și 3,3 milioane de locuitori și înființarea unor birouri administrativ-teritoriale în subdiviziuni, astfel încât cetățenii să își poată rezolva diversele probleme administrative fără a fi necesar să se deplaseze în reședințele de județ.
Stabilirea unei limite minime referitoare la numărul de locuitori într-o comună la 5.000 locuitori și într-un oraș la 10.000 locuitori va avea ca efect reducerea numărului de unități administrativ-teritoriale, o reorganizare în unități teritoriale de dimensiuni mai mari fiind benefică pentru eliminarea inegalităților de dezvoltare și distribuire a resurselor.
Potrivit proiectului, Biroul administrativ-teritorial este „o structură funcțională fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă și atribuții delegate, înființată la nivel local în subdiviziuni administrativ-teritoriale care nu au calitatea de reședință a unității administrativ-teritoriale, în subordinea primăriilor, pentru a soluţiona problemele curente ale colectivităţii locale”, scrie g4media.ro.
Dacă proiectul va fi finalizat, Botoșaniul ar urma să fie inclus unui nou județ, care va purta denumirea ”Bucovina Moldova Nord” și va include actualele județe Suceava și Botoșani, cu o populație de 1.035.372 locuitori.
Interesant că ”Moldova Centru” va cuprinde județele Iași, Neamț, Vaslui și Bacău, cu o populație de 2.191.064 locuitori, dublu față de ”Bucovina Moldova Nord”.
– Județul Crișana Maramureș include actualele județe Satu Mare, Maramureș și Bihor; populație – 1.334.440 locuitori
– Județul Transilvania Nord Vest include actualele județe Sălaj, Bistrița Năsăud, Cluj și Mureș; populație – 1.705.546 locuitori
– Județul Transilvania Sud Vest include actualele județe Alba, Hunedoara și Sibiu; populație – 1.075.923 locuitori
– Județul Transilvania Sud Est include actualele județe Brașov, Covasna și Harghita; populație – 1.038.607 locuitori
– Județul Banat include actualele județe Arad, Timiș și Caraș Severin; populație – 1.307.264 locuitori
– Județul Bucovina Moldova Nord include actualele județe Suceava și Botoșani; populație – 1.035.372 locuitori
– Județul Moldova Centru include actualele județe Iași, Neamț, Vaslui și Bacău; populație – 2.191.064 locuitori
– Județul Dunăre Carpați Curbură include actualele județe Vrancea, Buzău, Brăila și Galați; populație – 1.525.184 locuitori
– Județul Oltenia include actualele județe Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj și Olt; populație – 1.873.606 locuitori
– Județul Muntenia Nord include actualele județe Argeș, Dâmbovița și Prahova; populație – 1.744.453 locuitori
– Județul Muntenia Sud include actualele județe Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, precum și Municipiul București; populație – 3.379.553 locuitori
– Județul Dobrogea include actualele județe Constanța și Tulcea; populație – 849.352 locuitori
Amintim că, în urmă cu câteva săptămâni, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și mai multe organizații patronale cu sute de membri au cerut autorităților reorganizarea teritorial-administrativă a țării pentru reducerea aparatului birocratic.
Principalele măsuri cerute sunt:
-reducerea de la 41 (plus București) la 15 a numărului de județe;
-redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori;
-redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori;
-toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.
(Foto: g4media.ro)