Proiectil în pericol de explozie îndepărtat de pirotehnişti

 

Marți seară, personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui proiectil de pe raza localității Cordun, orașul Flămânzi.

Muniția a fost descoperită de un cetățean pe marginea drumului european 58. Echipa pirotehnică, condusă de mr. Ştefan Uşurelu, a stabilit că proiectilul este un obuz exploziv incendiar, cal. 20 mm, trecut prin gura de foc. Muniţia a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară. În urma asanării terenului nu au mai fost descoperite şi alte elemente de muniţie.
Pirotehniştii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi. Să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.
CITEŞTE:
 Proiectile găsite într-o scorbură, la cules ciuperci