Proiectul de hotărâre de Guvern privind comasarea spitalelor din subordinea Consiliului Judeţean a ajuns la Executiv. Acesta a fost întocmit de preşedintele CJ împreună cu prefectul după ce la finele lunii precedente consilierii judeţeni au aprobat trecerea Psihiatriei, Pediatriei şi Maternităţii la Spitalul Judeţean.
„Chiar a doua zi am întocmit împreună cu dl. prefect proiectul de hotărâre şi l-am şi trimis la Bucureşti”, a afirmat Mihai Ţâbuleac preşedintele CJ. Potrivit acestuia, încadrarea definitivă în catgoria a III – a a unităţii sanitare i-ar aduce un plus de finanţare de circa 10 milioane de lei anul viitor. „În momentul în care hotărârea apare putem decide pe plan local noua structură organizatorică, să întocmim o nouă fişă de evaluare şi să solicităm Ministerului Sănătăţii un nou ordin privind încadrarea în categoria III”, a mai spus şeful CJ, care a adăugat că, după adoptarea actului nomativ privind clasificarea, se va solicita Casei de Asigurări de Sănătate suplimentarea contractului de finanţare până la sfârşitul acestui an. Preşedintele CJ vizează chiar încadrarea în categoria a II – a, după ce va fi terminată amenajarea unui centru de învăţământ continuu şi cercetare în sănătate, condiţie obligatorie pentru obţinerea acestei categorii. (S.B.)