Proiect controversat al Jandarmeriei: Cu mască sau fără mască la protest?

Suntem obligați să purtăm mască dacă participăm  la adunări publice. O măsură care nu ar fi pe placul Jandarmeriei, care nu va mai putea să identifice participanții la un protest.

 

Interzicerea acoperirii feței

 

Măsura de interzicere a acoperirii feţei la proteste apare într-un document numit „Proiect FINAL 27 05 2020/ora 18.00 – După propunerile Grup Lucru din Jandarmeria Română. LEGE privind manifestările publice”.

 

 

Dreptul cetățeanului de a protesta…

 

În deschiderea proiectului respectiv, Jandarmeria Română recunoaşte dreptul constituţional al românilor de a-şi exprima liber convingerile:

 

„Art. 1 – Prezenta lege stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a manifestărilor publice precum şi participarea la acestea, în scopul exercitării drepturilor cetăţenilor garantate prin Constituţia României.

Art. 2 – Persoanele îşi pot exprima liber opiniile politice, sociale sau de altă natură, individual sau colectiv, prin manifestări publice organizate şi/sau desfăşurate în condiţiile prezentei legi, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale celorlalte persoane”.

 

 

…dar fără mască!

 

La „interdicţii” este trecută o măsură care este contradictorie cu noile reglementări adoptate pe timp de pandemie. Este vorba despre obligaţia oamenilor de a purta măşti de protecţie în locurile publice închise şi recomandarea specialiştilor de a le purta şi în cele deschise, acolo unde există mai adunări de persoane.

 

„Art. 6 – Pe timpul desfăşurării manifestărilor publice, sunt interzise: h) ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea”.

 

 

Adriana Săftoiu: ”Viziunile sunt destul de diferite”

 

Adriana Săftoiu vine cu noi precizări despre un proiect de lege al Jandarmeriei Române cu privire la manifestările publice, care prevede interzicerea acoperirii feţei în timpul protestelor cu intenţia de a împiedica identificarea.

 

Proiectul este făcut în contextul în care purtarea măştilor în spaţii închise este obligatorie din cauza coronavirusului, iar în spaţii deschise este recomandată de autorităţi.

 

„Câteva precizări despre documentul Jandarmeriei care circulă pe net privind modificarea legii adunărilor publice. Si fac precizările în cunoștință de cauză.

 

Acel document nu e un proiect de lege. E un punct de vedere al Jandarmeriei la o inițiativă legislativă la care lucrăm câțiva deputați împreună cu mai multe ONG-uri.

 

Viziunile sunt destul de diferite, dar proiectul la care lucrăm e încă în lucru si „punctul de vedere” al Jandarmeriei e doar un punct de vedere. Proiectul pe care sperăm să il finalizăm in două săptămâni îl vom pune in dezbatere publică înainte să îl depunem în Parlament.

 

Sunt multe puncte care despart cele două abordări, dar am considerat necesar să consultăm una dintre instituțiile importante atunci când vine vorba si de adunările publice. Legea noastră e despre dreptul cetățeanului de a protesta si obligația statului de a-i apăra acest drept”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store