Programul lui Boc, prezentat la laptop de prefect cu comentarii „acre”

 

Cu ajutorul unui laptop şi a unui proiector primul reprezentant al Guvernului în judeţ a prezentat miercuri Comisiei de Dialog Social ce a făcut actualul Executiv după preluarea puterii şi ce noi priorităţi are. Prefectul a subliniat încă de la început că puterea instalată în 2008 a avut trei probleme uriaşe: cea mai gravă criză din ultimii 60 de ani, un deficit bugetar de 4,8% „şi bineînţeles am găsit un start nereformat şi cu decizii iresponsabile”.
Cristian Roman a dat exemplu a şapte acte normative care au fost adoptate în anul electoral 2008 şi care au vizat majorări salariale. El a arătat că, în aceste condiţii, s-au luat măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar, o treime pentru creşterea veniturilor şi două treimi pentru diminuarea cheltuielilor bugetare. Astfel, conform datelor prezentate, la nivel naţional numărul bugetarilor a scăzut de la 1,4 milioane la 1,25 milioane şi totodată s-au desfiinţat ori comasat 141 de agenţii guvernamentale.
Ironii sindicale
Nu au lipsit remarcile „acre” din partea unor participanţi la şedinţă. „Le ştim şi le simţim pe pielea noastră în continuare”, a afirmat Vasile Chiru, preşedintele BNS Botoşani, atunci când s-au prezentat măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar. Prefectul a mai menţionat eliminarea deciziilor populiste în pragul campaniei electorale şi faptul că datoriile administraţiei centrale şi locale s-au înjumătăţit, acestea ajungând astfel la Botoşani la 11,5 milioane de lei. Nici liderul Cartel Alfa nu s-a abţinut de la comentarii. “Şi dacă a fost aşa bună de ce nu aţi aplicat-o d-le şi în 2011?”, a întrebat spus Marius Oroşanu despre măsura de introducere a şomajului tehnic prezentată de Cristian Roman. Acesta a solicitat directorilor din social să îşi noteze toate întrebările.