Președintele Societății Meteorologice Române, Ion Sandu, anunţă o iarnă grea anul viitor.
Meteorologii au anunțat joi că la stația meteo Țarcu stratul de zăpadă a ajuns la o grosime de peste trei centimetri, în numai o oră de când a început să ningă.
Președintele Societății Meteorologice Române, Ion Sandu, a vorbit în emisiunea „La ordinea zilei”, despre fenomenele meteorologice extreme care se produc tot mai des și care afectează și România. Mai mult, Sandu a precizat că făcând o „educție logică: iarna aceasta va fi asemănătoare cu cea din 2012”.
"Anul acesta, va fi o temperatură mai mare decât anul trecut. La anul, inevitabil, dacă va crește temperatura, forța uraganelor va crește, cantitatea de vapori de apă din atmosferă se va accentua. Vor fi furtuni cu 150 de km/oră. Iarna asta vor fi viscole foarte puternice, trebuie luate măsuri. Facem deducție logică: dacă și octombrie va fi mai cald, iarna aceasta va fi asemănătoare cu cea din 2012”, a declarat Ion Sandu.
Octombrie. În sudul şi vestul ţării, va fi mai cald decât ar trebui în această perioadă a anului şi multe zile senine, cu valori de peste 14 grade. Precipitaţiile vor fi normale, între 20 şi 40 l/mp, în sud, dar în exces în nordul ţării.
Noiembrie. Va fi o vreme cu temperaturi mai mari decât am fost obişnuiţi pentru această lună, iar precipitaţiile vor fi mai puţine în Moldova şi în sudul Olteniei. În mod normal, în această lună, temperaturile medii sunt de până la 5 -8 grade.
Specialiștii spun că va fi cald până în decembrie, apoi ne așteaptă -20°C.
Decembrie. Însă specialiştii Ministerului Energiei se pregătesc de iarnă grea. Dispeceratul Energetic Naţional se aşteaptă ca această iarnă să fie consumuri-record de electricitate şi de gaze naturale, ca anul trecut, când au fost temperaturi de minus 15-20 de grade, înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile. (Sursa: România Tv)