Școala Gimnazială Nr.13 Botoșani a găzduit sâmbătă, 12 aprilie 2025, Concursul școlar regional de matematică „Aripi din curcubeu” – Angelica Gherman, ediția a IV-a, din cadrul proiectului ce ocupă poziția 237 în lista Proiectelor de Educație Extrașcolară regionale și interjudețene, an școlar 2024-2025, conform Anexei 3 la O.M.E. nr.3026/15.01.2025, destinat elevilor din clasele II-IV.
La concurs au participat 361 elevi din toată țara. Prezența fizică a 257 elevi din județul Botoșani a umplut sălile de clasă disponibile la Școala Gimnazială Nr.13 Botoșani, precum și la Fundația Hand of Help care este gazdă a școlii organizatoare în perioada de reabilitare.
În timpul destinat rezolvării subiectelor de concurs copiii au fost încurajați și de prezența inspectorului școlar pentru învățământ primar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, Olguța Șchiopu.
Elaborarea subiectelor de concurs și corectura lucrărilor au fost susținute de cadre didactice cu experiență metodică, multă implicare în activitățile școlare și extrașcolare, susținători ai inovării în învățământul primar și gimnazial cu specialitatea învățământ primar și matematică.
Activitățile desfășurate la nivelul proiectului urmăresc să ofere șanse de afirmare în domeniul matematicii, al științelor naturii și al artelor plastice pentru participanți. Proiectul poate fi considerat o alternativă la metodele tradiționale de evaluare, testele aplicate îndeplinind funcții de diagnostic, de feed-back pentru elevi și cadre didactice, astfel îîncât să cultive și să susțină intersul elevilor pentru studiu.
Concursul poartă numele Angelicăi Gherman, regretat dascăl al Școlii Gimnaziale Nr. 13 Botoșani și se desfășoară anual. fiind un produs al Centrului Multifuncțional Angelica Gherman, înființat în cadrul unității de învățământ cu sprijinul Asociației B-Right Media, care de altfel este partener de tradiție al concursului.
Angelica Gherman este învățătoarea și autoarea de auxiliare școlare cu un palmares impresionant în promovarea excelenței la nivelul educației botoșănene. În memoria sa, Asociaţia B-Right Media se implică activ și permanent în promovarea metodelor nonformale și inovatoare de educație, atât prin atragerea de fonduri europene cât și prin resurse proprii.
Angelica Gherman le-a oferit elevilor și cadrelor didactice 23 de cărţi şcolare, toate editate la Bucureşti, cu tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale. Dincolo de activitatea sa editorială, Angelica Gherman a avut și o carieră didactică de succes ce s-a derulat pe parcursul a 37 de ani, în care a îndrumat primii pași în școală pentru sute de elevi din municipiul și județul Botoșani. Pentru activitatea sa, i s-a decernat Diploma de Merit în domeniul Educaţie, în cadrul Galei Valorilor Feminine organizată de Primăria Municipiului Botoșani, precum și Diploma „Educatorul Deceniului”, oferită de către Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi. La rândul său, Asociașia B-Right Media organizează periodic gale în cadrul cărora premiază cadre diactice și elevi cu rezultate deosebite.
Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare, încă rămâne mereu prezentă în memoria elevilor, colegilor, prietenilor și a familiei.