În aceste zile, toate structurile operative ale IPJ Botoșani vor acționa pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și respectarea ordinii și liniștii publice, prin crearea unui sistem integrat de prevenire și combatere a infracționalității.
Astfel, pentru buna desfășurare a activităților specifice acestei perioade și pentru menținerea climatului optim de siguranță publică, vor fi mobilizați aproximativ 400 de polițiști. Aceștia vor fi prezenți atât în stradă, pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe operative, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.
Scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv, vom acorda o atenție suplimentară locurilor aglomerate, cu risc de producere a unor incidente. Recomandăm cetățenilor să aibă un comportament care să nu contravină normelor de conviețuire socială și să evite implicarea în stări conflictuale.
Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea, prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112, au transmis polițiștii botoșăneni.
În ceea ce privește campania electorală pentru Alegerile prezidențiale, respectiv pentru alegerile locale parțiale, care a debutat la data de 4 aprilie, subliniem importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.
„Reamintim cetățenilor că pot sesiza orice tentativă de încălcare a legislației electorale, apelând numărul unic de urgență 112 sau contactând cea mai apropiată unitate de poliție. Până în acest moment, din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, campania a decurs în condiții de normalitate, fără incidente deosebite.”, a transmis IPJ Botoșani.