Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii prognoza meteo pentru intervalul 11 – 24 martie 2019.
În următoarele două săptămâni temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii martie. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie.
La Botoşani, media temperaturilor maxime va fi de 7...9 grade până în data de 15 martie, valori apropiate de normalul termic al perioadei. În intervalul 16 -18 martie, vremea se va încălzi astfel încât această medie va atinge 18...19 grade. Ulterior, deși în ușoară scădere, media temperaturilor maxime, de 12...14 grade, va fi ușor mai ridicată decât în mod normal în ultima decadă a lunii martie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -1 și 4 grade, exceptând noaptea de 13 martie, când această medie va fi de -3 grade.
Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, cu probabilitate mai mare în intervalele 11-12 martie și 14-16 martie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
La munte, în intervalul 11-16 martie, media temperaturilor maxime va fi apropiată de 0 grade, dar între 17 și 19 martie aceasta va crește spre 5...6 grade. Apoi, maximele termice vor scădea ușor, însă media lor se va menține destul de ridicată pentru această regiune, fiind de 3...5 grade. Media temperaturilor minime se va situa în general între -6 și 0 grade, exceptând noaptea de 13 martie, când această medie se va situa în jurul a -9 grade.
Temporar se vor semnala precipitații, predominant ninsori în intervalele 11 - 12 martie și 14-16 martie și mixte, local, în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.
(Sursa foto: Botoşani, on line)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: