Profesorul de sport care a BĂTUT șase elevi la oră este RECIDIVIST: A mai lovit copii la alte două școli, scos nevinovat de șefi

Cazul de la Școala Generală nr. 2 din municipiul Botoșani este doar o picătură din seria ieșirilor nervoase pe care se pare că le-ar avea profesorul de educație fizică ce a ajuns joi la audieri la Poliție.

 

În trecut, el a fost acuzat de părinți că ar fi lovit elevi la o școală din Tudora. A fost declanșată o anchetă și tot ca acum, au fost sesizați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

 

În urma verificărilor, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) arăta că acuzele de agresiune fizică nu se confirmă.

 

Drept „pedeapsă” profesorul a fost mutat la o școală din Bucecea. Acolo, aceeași poveste.

 

Profesorul de educație fizică a fost iar acuzat că a lovit un elev.

 

Și așa a fost „promovat” chiar în adevăratul sens al cuvântului și transferat la o unitate de învățământ din municipiul reședință de județ.

 

Unde este acuzat că a lovit mai mulți elevi. Au ajuns la Poliție cinci copii, o fetiță cu părinții ei ajungând ulterior la sediul IPJ.

 

 

„La finalul audierilor celor 5 copii a mai fost adus încă un copil, tot pentru aceeași problemă, abuzat psihic de acest domn profesor. Problema este că acest domn profesor are antecedente, el a mai fost în atenția noastră și la un caz din Tudora și la un caz din Bucecea. Se pare că lucrurile nu sunt foarte okay vis a vis de el, nu înțeleg de ce Inspectoratul nu a luat nicio măsură până acum. Doar l-a mutat și a mutat problema. Nu s-a rezolvat în fond situația acestui cadru didactic”,

Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC

 

Contactat, inspectorul școlar general susține că a fost deja declanșată o anchetă disciplinară împotriva profesorului de sport care va suporta consecințele indiferent cât mai are până iese la pensie.

 

Polițiștii au deschis împotriva lui un dosar penal pentru purtare abuzivă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store