Un profesor italian va conduce botoșănenii într-o călătorie permanentă în lumea comunismului

Vineri, 23 iunie 2016, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, a avut loc întâlnirea reprezentanților proiectului Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism (MuViCC), Constantin Iftime (manager) și Răzvan Lăcraru (proiectant), cu profesorul Agostino Bossi, de la Universitatea de Arhitectură din Napoli (Italia).

 

MuViCC la Botoșani

Asociația CulturEst i-a propus cunoscutului arhitect de muzee pe plan internațional să coordoneze echipa de arhitecți care vor construi MuViCC de la Botoșani.

Reamintim că până acum a fost proiectată forma generală a MuViCC, printr-un concurs internațional, și, în 2015, au fost proiectate cinci expoziții permanente, prin care a prins contur viziunea muzeografică a acestui muzeu al comunismului românesc, proiect unic în România.

O echipă de arhitecți

Din păcate, MuViCC nu au putut fi deschis publicului pentru că Primăria Botoșani, în acești ultimi trei ani, nu a pus la dispoziția Asociației CulturEst documentația necesară începerii lucrărilor de construcție la sediul muzeului, fosta Hală CET, aflată în proprietatea municipalității.   

Prin realizarea acestor proiecte, în acești doi ani, s-a constituit o echipă de arhitecți, în mare parte cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, proiectați adepți ai unor viziuni moderne de scenografie muzeală, dintre care reamintim: lector doctor arhitect Cristina Șerban, asitistent doctor arhotect Mihnea Mihăilesccu, doctor arhitect Răzvan Lăcraru, doctor arhitect Mihaela Lăcraru, doctor arhitect Raluca Nedelcu, arhitect Arthur O' Looney (Irlanda), arhitect Krizstina Bokos (Danemarca).

O expoziție-eseu

Documentarea istorică și muzeografică a lucrărilor proiectate până acum pentru MuViCC  a fost realizată de o echipă de istorici din cadrul Facultății de Istorie București, coordonați de lector doctor Matei Gheboianu.
Profesorul Agostino Bossi, care a construit Muzeul Morții din Mexic, pornind de la un singur obiect, va proiecta și construi pentru muzeul de la Botoșani o expoziție-eseu, cu un singur obiect din viața cotidiană din perioada de dinainte de 1989, expoziție care va deschide traseul expozițiilor permanente ale MuViCC. Proiectul va fi prezentat public la mijlocul lunii septembrie; cu această ocazie, cunoscutul profesor italian va susține la Botoșani o conferință despre MuViCC și viziuni arhitecturale actuale întâlnite la mari muzee pe plan internațional.