Profesorii din Botoşani pichetează Ministerul Educaţiei

 

Circa 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni sediul Ministerului Educaţiei, pentru a protesta faţă de neplata salariilor aferente lunii februarie, anunţă reprezentanţii FSLI.
Protestul va avea loc între orele 9.00 şi 16.00. În paralel, continuă greva generală la nivelul unităţilor de învăţământ din cele două judeţe. "Membrii noştri de sindicat sunt dispuşi să continue aceste forme de protest până când Guvernul României va găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor salariale. Atragem atenţia autorităţilor statului că astfel de probleme vor apărea şi în restul judeţelor, întrucât fondurile destinate pentru plata salariilor nu ajung decât până în luna octombrie a acestui an, ceea ce înseamnă că, în lunile noiembrie-decembrie 2011, angajaţii din învăţământ riscă să nu îşi primească salariile. Este revoltător ceea ce se întâmplă cu angajaţii din şcolile din Botoşani şi Suceava care sunt împinşi de Guvernul României să rămână în grevă generală. În ciuda demersurilor făcute şi a protestelor, nimic nu sensibilizează acest guvern. Oamenii sunt de-a dreptul disperaţi, iar acţiunile de protest pot scăpa de sub control", spune Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, citat de Realitatea.net. În judeţele Suceava şi Botoşani, circa 13.000 de angajaţi din educaţie sunt în grevă de două săptămâni pentru că nu şi-au primit salariile.