Mesajul a fost transmis la ședința cu directorii de școli de către șeful educației botoșănene, Bogdan Suruciuc.
Inspectorul școlar general a atras atenția asupra respectării programului.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Avem școli cu un program redus, avem școli în care ora nu mai este de 50 de minute, este 45. Avem pauze care nu mai sunt 10 minute, sunt cinci minute. Avem școli în care elevii mai multor unități de învățământ se întâlnesc pe holuri și la fel cadrele din mai multe unități de învățământ. Vreau să vă asigurați că ora de 45 de minute este de 45 de minute, iar pauza este a elevilor.”
Iar elevii trebuie să fie supravegheați în permanență în noile spații unde au fost mutați.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Acolo unde avem situații de relocare, cadrele didactice să fie în permanentă supraveghere a elevilor, să fie între elevi, iar dvs (n.r. directorii de școli) aveți ingrata misiune de a-i supraveghea și de a duce la bun sfârșit acest an școlar cu provocările lui.”
La nivelul municipiului Botoșani sunt în renovare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 14 unități de învățământ.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) și directorii școlilor au căutat în această perioadă soluții pentru mutarea elevilor în alte spații corespunzătoare, iar astfel varianta învățământului online să nu existe la Botoșani.
(foto – depositphotos.com)