Producătorii agricoli din piețe MONITORIZAȚI de angajații unei instituții de la Botoșani

În această perioadă producătorii agricoli din piețe sunt atent monitorizați de către specialiștii unei instituții de la Botoșani.

 

Conform legislației în vigoare care reglementează comercializarea produselor agricole în piețe, specialiștii Direcției Agricole Județene (DAJ) monitorizează producătorii din toate piețele agroalimentare din județ.

 

„Deocamdată facem acea prevenție, aducem la cunoștință producătorilor agricoli schimbările aduse în actul normativ, respectiv afișarea acelui atestat de producător la vedere și a primei file din carnetul de comercializare și a celor etichete pe care le-am dat-o personal”,

a declarat Cristian Delibaș, directorul DAJ

 

Pe acele etichete printre altele trebuie să fie menționate numele producătorului, data de recoltare a produsului. Toate aceste obligații pe care le au producătorii sunt în favoarea consumatorilor care astfel știu ce anume cumpără, cât de proaspete sunt alimentele.

 

Șeful DAJ a menționat că deocamdată este o activitate de prevenție dar se vor aplica sancțiuni dacă toate aceste lucruri nu vor fi respectate de către producătorii agricoli. De exemplu, pentru neafișarea etichetei,  riscă amenzi sunt între 100-500 de lei.  

 

Deocamdată s-au făcut acțiuni de prevenție în Piața Centrală, Piața Viilor precum și în cele din Dorohoi și Darabani. În perioada imediat următoare, specialiștii DAJ vor verifica piețele din Săveni și Flămânzi.

 

 

download from google play download from apple store