Procesul pentru tragedia auto de la Orășeni aproape de final, a venit în sfârșit proba cheie de la București

Procesul în care este judecat Flavian Zacrețchi, tânărul acuzat de moartea celor doi soți de la Orășeni Deal, se apropie de final.

 

Este gata proba cheie din dosar

 

După mai bine de un an de zile în care s-a ținut pasul pe loc  a fost efectuată într-un final expertiza criminalistică cerută de șoferul acuzat de ucidere din culpă. Practic aceasta era singurul motiv de amânare a cauzei.

 

Reamintim că Flavian Zacrețchi nu a recunoscut faptele și a cerut să fie efectuată o nouă expertiză criminalistă de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti. De mai bine de un an lucrurile se împotmolise întrucât la institutul amintit sunt foarte multe solicitări.

 

Judecătoria Botoșani a trimis în mai multe rânduri adrese pentru a se urgenta efectuarea expertizei întrucât dosarul datează deja de atâta vreme. Ultima dată a fost adăugată mențiunea că șeful institutului ar putea fi amendat în caz de nu dă curs solicitării. 

 

Iar într-un final expertiza a fost realizată iar la termenul din septembrie a fost dată spre consultare. O astfel de probă cântărește greu in instanță.

 

 „Soluția pe scurt: Pentru a se lua la cunoştinţă despre conţinutul expertizei întocmite în cauză, se va acorda termen de judecată”

Se arată în decizia instanței

 

 

Moartea a doi soți la un pas să fie pedepsită

 

 

Și cel mai probabil după termenul fixat spre finalul lunii octombrie dacă nu vor mai fi alte solicitări instanța va da soluția în acest caz.

 

Este unul dintre cele mai vechi dosare de la Botoșani. Pe 6 iunie 2015, Flavian Zacrețchi se afla la volanul unui Audi A6 și circula dinspre Cristești. În intersecția de la Orășeni Deal a lovit din plin un autoturism marca Dacia Logan în care se aflau Ștefan și Mirela Huțanu împreună cu alte rude. În urma impactului, Ștefan a murit pe loc, iar Mirela s-a stins în brațele cadrelor medicale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store