Procesiune de Florii în Săveni şi Dorohoi: Credincioşi aşteptaţi cu ramuri de salcie şi flori

Sâmbătă, 8 aprilie, credincioșii din Săveni și Dorohoi, dar şi din localitățile limitrofe, sunt așteptați să participe la Pelerinajul de Florii.

 

În orice oraș sau localitate s-ar desfăşura pelerinajul și oricâte opriri ar cuprinde, trebuie sa înceapă într-o biserică și să se încheie într-o altă biserică.

 

Astfel, la Săveni va începe de la Biserica „Sfântul Nicolae” , la ora 13,00, va continua prin fața Primăriei Săveni și a stadionului, până la Biserica „Sfântul Gheorghe” Săveni. Aici se va încheia cu Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim. Aproximativ o oră de împreună bucurie și rugăciune de slăvire a Mântuitorului.

 

Şi anul acesta, în oraşul Dorohoi, sâmbătă, 8 aprilie 2023, începând cu ora 13:00, va avea loc tradiţionala Procesiune de Florii. Pelerinajul de Florii va începe cu slujba vecerniei la Biserica „Sfântul Dumitru” Dorohoi. De aici se va merge în procesiune pe traseul: Bulevardul Victoriei, pietonal, catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi și Bisericuța de lemn „Nașterea Maicii Domnului” Vârgolici.

 

La această Procesiune de Florii trebuie să participe, având în mâini ramuri de salcie şi flori, fiecare creştin care aşteaptă Lumina Învierii.

 

Participarea la acest eveniment ne eliberează de rutină, monotonie şi izolare, întrucât dă naştere unui suflu nou, de bucurie şi sărbătoare în cetate. Icoanele şi florile purtate în procesiune simbolizează lumina şi virtuţile adunate în suflet prin nevoinţele postului. Cu ele întâmpinăm pe Hristos, „Cel ce vine în numele Domnului” şi în sufletul omului, ca să-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri şi să-i dăruiască slăvita bucurie a Sfintelor Paşti, scrie Mesagerul de Nord.