Un tânăr de 24 de ani, din comuna Havârna, a plecat într-o plimbare la ora la care ceilalți săteni obișnuiesc să se întoarcă pe cealaltă parte.
Și nu s-a dus oriunde, ci chiar pe un drum național, pe DN 29 A, mai exact.
Ceasul arăta 2:00 și ghinionul său a fost că nici doi agenți ai Poliției municipiului Dorohoi nu dormeau la acea oră.
Așa că în localitatea Dragalina l-au oprit pentru control și când i-au cerut actele șoferul nu a avut ce permis să le arate întrucât are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată din luna noiembrie 2022.
Ca atare, acum este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
FOTO: bucovinanews.ro