Pro Sport descoperă FC-ul : Botoşani, unde se agaţă clasamentul în cui

 

Accederea echipei fanion a judeţului pe primul loc în Liga I atrage atenţia jurnaliştilor sportivi din Bucureşti. Pro Sport consacră marţi spaţii largi prezentării FC Botoşani cu o poză în care apar Florin Acsinte şi… clasamentul. „Botoşani, unde se agaţă clasamentul în cui! Moldovenii sunt lideri în Liga I şi aşteaptă campioana Steaua. Cât costă vedeta echipei”, este titlul articolului.
Florin Acsinte FC Botosani Pro Sport

Acsinte e văzut ca vedeta echipei

La Botoşani, ghidul nostru local este Florin Acsinte (26 de ani), unul dintre cei mai iubiţi jucători ai formaţiei locale, echipă care, promovată din liga secundă, a ajuns după şase etape în fruntea primului eşalon. Acsinte joacă încă de la juniori aici şi recunoaşte, uitându-se la clasamentul din mâna sa, că nu a crezut că echipa care l-a format va fi vreodată pe primul loc în Liga 1. „Suntem foarte fericiţi. Ne aşteptam să obţinem puncte în primele şase etape, dar nu atât de multe. Secretul este omogenitatea lotului şi încrederea pe care ne-o dă antrenorul. Am fost împreună timp de doi ani, ne cunoaştem foarte bine”, împărtăşeşte Acsinte secretul moldovenilor, cei care au strâns până acum 14 puncte şi sunt neînvinşi la debutul lor în Liga I.

„Acolo am primit o lecţie de viaţă”

În 2009, fundaşul botoşănean a fost aproape de un transfer la Dinamo. S-a pregătit cu „câinii”, dar a fost trimis la echipa a doua. A jucat jumătate de an la Dinamo II, iar apoi a revenit la Botoşani. Acum, când îşi vede echipa în fotoliul de lider, iar pe Dinamo la mijlocul clasamentului, fundaşul are încă un motiv de bucurie. „Am fost aproape de a debuta în prima ligă, la Dinamo. Acolo am primit o lecţie de viaţă, am învăţat multe şi acum mă bucur că suntem peste ei în clasament ”, a spus jucătorul în vârstă de 26 de ani. Nu-l sperie nici măcar viitorul adversar, iar când aude numele campioanei răspunde relaxat: „E un meci foarte greu. Au o echipă foarte bună, dar noi ce avem de pierdut?  Jucăm fiecare meci la victorie, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim”.

Impresariat de fratele său

Florin Acsinte spune că şi-ar dori să plece, fie la o echipă mai mare din Liga 1, fie în străinătate. După evoluţiile bune din debutul sezonului, fratele său, care îi este şi impresar, a primit mai multe telefoane. „Îmi doresc să plec la o echipă mult mai bună. Şi datorită fratelui meu am ajuns aici. Au fost discuţii cu două echipe din străinătate, însă cel puţin până în iarnă nu mă gândesc la un transfer”, a mai afirmat fotbalistul botoşănean.
DESPRE BOTOŞANI
Este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Botoşani, situat în nord-estul României
Populaţie: 116.000 locuitori
Personalităţi locale: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Ştefan Luchian, George Enescu
FC Botoşani a fost fondat în anul 2001 şi se află la prima participare în Liga 1
CITEŞTE ŞI:
 Astra a pierdut, FC Botoşani lider pentru 3 săptămâni – VIDEO rezumat cu Vaslui