Pro Sport : Botoşaniul rescrie istoria Ligii 1: nici o promovată nu a reuşit asta de 60 ani!

 

Trupa lui Cristian Popovici este neînvinsă după şapte etape, egalând astfel recordul stabilit în 1953 de Rapid, scrie ProSport. Patru victorii şi trei egaluri – acesta este bilanţul nou-promovatei FC Botoşani după primele şapte etape ale Ligii I. O singură echipă venită din “B” a mai reuşit o astfel de ispravă: Locomotiva Bucureşti (actualul Rapid), care, după etapa a şaptea din 1953, avea o victorie şi şase remize.
ProSport FC Botosani

Păstrarea lotului promovării, cheia succesului

Pentu moldoveni urmează un meci cu Steaua, duminică, pe teren propriu. Dacă nu va pierde nici în faţa roş-albaştrilor, FC Botoşani va bate recordul all-time de invincibilitate pentru nou-promovatele în Liga I.
Principalul ingredient al acestei reţete de succes pare a fi faptul că echipa din Botoşani şi-a păstrat nucleul de bază după promovare. De obicei, echipele româneşti s-au obişnuit să dea afară o jumătate de echipă după ce promovează, pentru a se întări cu jucători experimentaţi.
“Asta le-am şi zis celor din stafful tehnic înainte de promovare: să nu mă puneţi în vară să cumpăr mercenari. Sunt puţine nume noi în echipă şi se vede că ne-am păstrat omogenitatea”, a spus Valeriu Iftime, preşedintele consiliului de administraţie de la FC Botoşani.

"Dacă antrenorul le spune să stea şase în cap şi doi în mâini, ei asta fac”

Acesta recunoaşte că există şi alţi factori care au ajutat echipa să rămână invincibilă, inclusiv norocul.
“Este un cumul de factori, printre care şi norocul şi şansa. Dar e vorba în primul rând de multă muncă, echipa e unită şi extraordinar de motivată înaintea fiecărui meci. Nu suntem spectaculoşi, că nu avem cu cine, dar este o teorie simplă în fotbal, aceea că apărările câştigă campionatele. Norocul Dumnezeu ţi-l dă şi ţi-l ia. La Braşov puteam să fim conduşi cu 3-0 în startul jocului, la ce ocazii au avut, dar şi noi, acasă cu Săgeata, trebuia să câştigăm şi am luat un gol prostesc”, a afirmat Valeriu Iftime, care nu a uitat să evidenţieze disciplina de fier de la echipa pe care o conduce: “Jucătorii sunt foarte uniţi şi motivaţi. Dacă antrenorul le spune să stea şase în cap şi doi în mâini, ei asta fac”.

Randament senzaţional în deplasare

Cele mai multe puncte ale botoşănenilor au fost obţinute în deplasare. Jucătorii lui Cristian Popovici au câştigat primele trei meciuri jucate pe teren strain (2-1 la Mediaş, 2-1 la Braşov şi 1-0 la Timişoara) şi au remizat, 0-0, în a patra deplasare, contra Viitorului. Cum explică antrenorul faptul că echipa lui s-a descurcat mai bine afară decât acasă?
“Echipa noastră e unită şi nimeni nu s-a remarcat în mod deosebit. Fiecare îşi face bine treaba în pătrăţica lui şi e mai bine aşa. Nu am abordat neapărat meciurile pe contraatac. Noi ne propunem să câştigăm orice meci, de aceea echipa nu se manifestă într-un fel sau altul acasă sau în deplasare”, a declarat Cristian Popovici.
Cu Steaua nu joacă în deplasare, ci pe teren propriu, acolo unde Botoşani a învins o singură dată în acest sezon (1-0 cu Vaslui). Patronul echipei speră că şi publicul îi va ajuta pe jucători să producă surpriza. “Oraşul fierbe pentru meciul cu Steaua. Dacă stadionul ar avea 30.000 de locuri, s-ar umple duminică”, a spus Valeriu Iftime.
CITEŞTE ŞI:
Reghecampf face revoluţie la Steaua cu FC Botoşani, 7 jucători schimbaţi
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Popovici : Puncte slabe nu ştiu dacă avem, să vă spună Reghecampf – AFLĂ-i obiectivul
FC Botoşani - Steaua Bucureşti se dispută duminică, de la 17:00, pe Stadionul Municipal. Cei care nu puteţi ajunge la meci staţi pe Botoşăneanul şi de la ora 16:00 aflaţi tot ce se întâmplă pe arenă.