Pro România Botoșani în fața unei mari provocări -  Vin anumite presiuni

Este o perioadă agitată și la Partidul Pro România Botoșani.

 

Și asta pentru că se încearcă obținerea unui procent cât mai bun la alegerile europarlamentare.

 

„Pro România este un partid tânăr, un partid care a plecat de la zero, acum se află în plină construcție, mai ales că e perioadă de precampanie înaintea alegerilor europarlamentare. Alegerile europarlamentare sunt pentru noi un test foarte important pentru că vrem să ne realizăm acel obiectiv de minim 10 % la nivel național, dar și pentru că vrem să se contureze organizația și să avem cât mai rezultate”,

Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.

 

Mihaela Huncă a declarat că membrii partidului Pro România Botoșani se află într-o perioadă încărcată cu multe activități diversificate

 

„Este o perioadă dificilă, de precampanie. Continuăm să ne organizăm în teritoriu, să realizăm organizații. Uneori realizăm organizații, vin anumite presiuni și încercăm să reluăm acea organizație de la nivelul unei anumite localități. Dar să știți că asta probabil ne călește și chiar dacă suntem o echipă foarte diversificată în care există oameni care au experiență politică, sau care nu au absolut experiență politică, noi folosim pe fiecare membru și încercăm să consolidăm organizația. Noi spunem că organizația Pro România de la Botoșani  este o organizație bună. Asta ca să fim și modești”,

Mihaela Huncă, coordonator Pro România Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store