PRM-iştii enervaţi de o cucoană din BEC : Şi numărul la chiloţi, nu ştiu ce mai vroia

 

Liderii judeţeni ai Partidului România Mare s-au plâns vineri dimineaţă de dificultăţile pe care le-au întâmpinat la înscrierea candidaţilor. Dacă unele localităţi, precum în „Republica Pomârla”, liderii politici de acolo au fost învinuiţi de nedepunerea listelor pentru presiunile pe care le fac asupra potenţialilor pretendenţi, în altele s-au adresat reproşuri preşedinţilor secţiilor de votare.

PRM-iştii au dat ca exemplu localitatea Adăşeni, unde „o cucoană”ar fi solicitat CV-urile consilierilor, lucru care nu este prevăzut de lege. „Şi numărul la chiloţi, nu ştiu ce mai vroia”, a afirmat Dumitru Codreanu, preşedintele PRM Botoşani. Pentru a se putea depune listele s-au făcut intervenţii inclusiv la Biroul Electoral Judeţean, de unde liderilor României Mari li s-a transmis că şefa Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Adăşeni ar fi făcut exces de zel. „I-am spus: eşti unicat în România şi ai să te faci de baftă”, a declarat şi Eugen Niţură, prim-vicepreşedintele PRM Botoşani. Şefii PRM au avut probleme şi la Corni, unde li s-a cerut expres să aducă la BEC candidatul la Primărie. „Ne-a spus: nu, îmi aduci candidatul ca să-l văd eu în faţă. Nu, d-le la 12 fără zece minute mi-l aduci. Am, trezit omul din somn şi l-am dus acolo”, a mai spus Dumitru Codeanu. PRM nu a reuşit să depună liste în cinci localităţi: Broscăuţi, Conceşti, Mitoc, Rădăuţi Prut şi Pomârla.