Prinşi la furat produse alimentare din supermarketuri

 

Sărăcia şi traiul la nivel de subzistenţă i-a împins pe doi botoşăneni să îşi procure produse alimentare, printr-o metodă nu tocmai legală. Cei doi au fost surprinşi că au sustras mai multe alimente două supermarketuri din municipiu.
Astfel, în data de 31 martie, în jurul orei 11:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a fost sesizat de către şeful pazei de la un supermarket despre faptul că a reţinut o persoană care a sustras mai multe bunuri din unitate. Patrula de poliţie deplasată la faţa locului a identificat făptuitorul în persoana lui H. Mihai de 58 ani din localitatea Bădiuţi,  oraş Ştefăneşti, care a sustras  mai multe produse alimentare în valoare de 212,49 lei. Faţă de H. Mihai se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. În aceeaşi zi însă în jurul orelor 15:00, o nouă sesizare făcută de un agent de pază al unui supermarket din municipiu a arătat că s-a reţinut o persoană care a sustras mai multe bunuri din magazin. Patrula de poliţie deplasată la faţa locului a identificat suspecta în persoana lui S. Mioara de 55 ani din Botoşani, care a sustras din unitatea comercială mai multe produse alimentare în valoare de  33,38 lei. Faţă de S. Mioara se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.