Alteța Sa Regală Principesa Maria s-a aflat pentru prima dată la Botoșani, într-o vizită ce se înscrie într-o serie de evenimente care marchează 150 de ani de monarhie în România. Alteța Sa nu a vorbit mai deloc, iar vocea nu i s-a auzit decât rareori, șoptită și caldă, când li s-a adresat celor care se aflau foarte aproape de ea.
A fost primită în Sala Oglinzilor a Muzeului Județean Botoșani și cumva, pentru a o face să se simtă ”ca acasă”, gazdele au adus mai multe lucruri personale ce au aparținut membrilor Casei Regale, păstrate frumos în vitrine cu tot felul de exponate. Pe pereți, de asemenea, fotografii cu monarhii din România.
Emoția s-a resimțit prin tremurul vocilor celor care au luat cuvântul, printre care prefectul și președintele Consiliului Județean Botoșani.
”Vreau să vă asigur că în județul Botoșani, Casa Regală a avut și are prieteni, atât din mediul rural cât și urban. La întâlnirile cu veteranii de război întotdeauna numele Regelui Mihai este pronunțat de către aceștia cu lacrimi în ochi. Trebuie să învățăm, inclusiv de la veteranii de război că, identitatea noastră națională este cel mai important lucru pentru noi și trebuie să fim mândri de trecut dar mai ales, să fim mândri de prezent”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Gheorghe Sorescu s-a ridicat în picioare pentru a da citire discursului pe care l-a pregătit cu mare atenție pentru acest moment atât de important.
”Vizita Alteței Voastre Regale la Botoșani astăzi, 26 aprilie, este o onoare pentru noi, reprezentanții autoritățile locale, este o onoare pentru noi, locuitorii acestei părți a României. Prin organizarea acestui vernisaj, noi autoritățile aducem o pioasă recunoaștere pentru ceea ce a însemnat monarhia pentru România și pentru destinul acestui popor”
Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani
Alteța Sa a zâmbit tot timpul și a ascultat cu atenție tot ce s-a rostit în Sala Oglinzilor. La final, cei prezenți au făcut coadă pentru a primi câte un autograf pe cărțile pe care le-au cumpărat de la un stand adus de consilieri ai Casei Regale. Principesa Maria a făcut o serie de fotografii cu oficialitățile orașului și cam atât. Ceilalți participanți la eveniment nu au îndrăznit să se bucure de un astfel de privilegiu.
La plecarea de la muzeu, Alteței Sale Regale i s-a pregătit o surpriză din partea Coralei Lira care a așteptat-o în hol. După ce a ascultat Imnul Regal, Principesa Maria le-a mulțumit coriștilor : ”Ați fost minunați” pentru ca mai apoi să dea mâna cu fiecare. (G.E.)