Primul stâlp de nocturnă băgat în pământ cu emoţii edilitare – VIDEO & GALERIE FOTO

Joi la amiază s-a montat primul stâlp de nocturnă de pe Stadionul Municipal. Operaţiunea de anvergură a avut loc în parcarea din spatele tribunei VIP şi a presupus utilizarea concomitentă a două macarele, fiind fixat în pământ stâlpul dintre tribuna a II – a şi peluza Marian Crudu, dinspre bulevardul Mihai Eminescu.

 

Pilonul avea deja montată instalaţia electrică şi înainte de a fi amplasat s-au făcut ultimele probe la proiectoare. Apoi, una dintre macarale l-a ridicat de partea unde sunt montate panourile cu becurile, iar cealaltă l-a direcţionat de la bază. Operaţiunea propriu-zisă a durat în jur de cinci minute şi s-a finalizat cu fixarea stâlpului în locaşul deja creat, fiind efectiv prins în şuruburi uriaşe. Operaţiunea a fost supervizată de eugen turcanu nocturnavicele Ţurcanu.
„Am avut emoţii când am asistat la ridicarea acestuia, dar totul a decurs cu bine, firma care se ocupă are experienţă vastă şi utilaje adecvate. Graficul stabilit dinainte prevedea această dată ca termen de montare. În week-end sperăm să terminăm şi stâlpul celălalt, dinspre bulevard, urmând ca utilajele să fie montate luni în stadion şi să terminăm până la sfârşitul săptămânii viitoare montarea tuturor celor patru stâlpi”, a declarat Eugen Ţurcanu.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca termenul avansat de mai multe ori, adică meciul cu Dinamo de pe 13 septembrie, să fie jucat la lumina reflectoarelor.
Operaţiunea de amploare desfăşurată astăzi a presupus închiderea parcării din spatele tribunei oficiale şi restricţionarea accesului pietonal în acea zonă.



CITEŞTE ŞI:
Mastodont așteptat la stadion, s-a cerut autorizație pe ruta București – Botoșani
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Doi stâlpi de nocturnă montați la sol, operațiuni de amploare la stadion– GALERIE FOTO