Din șef al uneia dintre cele mai importante primării a ajuns un simplu consilier.
Scandal în inima Moldovei unde PNL Iaşi cere demisia preşedintelui Consiliului Judeţean, după ce fostul primar Gheorghe Nichita, cercetat în două dosare de corupţie, a fost numit consilier al acestuia.
Liderul consilierilor judeţeni PNL Iaşi, Romeo Vatră, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că PNL Iaşi va informa Comisia Europeană în privinţa numirii lui Gheorghe Nichita în funcţia de consilier personal al preşedintelui CJ.
„Aseară la un post TV Nichita declara că va deveni consilier al preşedintelui CJ. Nu prea înţeleg cum vine asta. Pe 17 martie Popa spunea ferm că niciodată nu a intenţionat să îl angajeze pe Nichita la CJ. După nici două săptămâni, auzim altceva. Nichita beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Dar Popa girează intrarea pe uşa din spate a administraţiei locale a lui Nichita, suspendat din motive de corupţie. Este trimis în judecată pentru mită pe un proiect cu finanţare europeană. Numirea cu responsabilităţi pe Sistemul de Management al Deşeurilor, cel mai important proiect al CJ pus la punct pe fonduri europene, mi se pare revoltătoare. Vom protesta cerând demisia lui Popa din funcţia de preşedinte de CJ şi făcând o scrisoare către Comisia Europeană, sesizând faptul că cineva judecat într-un proces ce implică fondurile europene este pus să le gestioneze. Nichita are acum acces la o zonă foarte importantă şi va deveni preşedintele informal al Consiliului Judeţean", a declarat Romeo Vatră.
Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşului, cercetat în două dosare de corupţie, va fi consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, urmând să se ocupe de Sistemul de Management al Deşeurilor. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi, Vlad Ciobanu, a declarat că deocamdată Gheorghe Nichita nu este angajat al instituţiei.
„Nu avem încă un nou consilier. Gheoghe Nichita va fi consilierul preşedintelui Maricel Popa, dar deocamdată nu există o dispoziţie în acest sens. Practic nu este angajat al Consiliului Judeţean în acest moment. Probabil că săptămâna viitoare va fi, s-ar putea şi mâine. În calitate de consilier al preşedintelui va avea în atribuţii şi Sistemul de management integrat al deşeurilor", a spus Ciobanu.
În ceea ce priveşte o reîntoarcere în PSD a lui Gheorghe Nichita, reprezentanţii PSD Iaşi au declarat că deocamdată nu s-a luat în discuţie acest lucru.
La rândul său, Gheorghe Nichita a declarat, corespondentului Mediafax, că ar trebui să înceapă serviciul de joi sau de vineri, dar data urmează să fie stabilită exact joi, după o nouă discuţie cu preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.
„În prima fază din discuţia purtată am stabilit că ar trebui să fiu consilierul preşedintelui şi să mă ocup de un proiect important, de managementul deşeurilor, un proiect care are anumite întârzieri pe partea de finanţare. Prin lege preşedintele Consiliului Judeţean poate să îşi angajeze un consilier, iar dânsul poate să dea o serie întreagă de sarcini, în funcţie de ce are nevoie. Deocamdată am discutat doar generic, despre ceea ce înseamnă consilier şi câteva lucruri despre relaţia dinte noi şi cum ar putea ea funcţiona", a spus Gheorghe Nichita.
Fostul preşedinte al PSD Iaşi şi fost primar al Iaşului, Gheorghe Nichita este cercetat penal în două dosare de corupţie. Procurorii DNA îl acuză într-un dosar că s-ar fi folosit de Poliţia Locală pentru a-şi urmări amanta. În cel de-al doilea dosar, Nichita este acuzat că ar fi luat mită 10% din valoarea unui proiect european de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.