Primarul : Ori salariile astea, ori mai puţini angajaţi şi creştem lefurile

 

Primarul municipiului reşedinţă crede că angajaţii pe care îi are în subordine au, din punct de vedere financiar, două variante în cazul în care se va decide ca lefurile bugetarilor să rămînă şi anul viitor reduse cu un sfert.
„Eu sunt foarte curios de un lucru: o să se spună ‚domn’ne, ăsta-i fondul de salarii, cîţi rămîn?’ Şi atunci o să vedem ce o să decidă sindicatele: rămîn toţi sau rămîn mai puţin şi iau salarii frumoase?” este poziţia lui Cătălin Flutur. Acesta susţine însă că este totuşi prematur să se discute despre astfel de lucruri atît timp cît nu se ştie care va fi nivelul salarizării pe 2011. „Orice problemă de litigiu, orice diferend, din punctul meu de vedere nu se poate rezolva decît în instanţă”, a mai afirmat edilul şef. Acesta speră însă ca parlamentarii să adopte legea salarizării unice pentru că fără aceasta instituţia nu îşi poate construi bugetul pentru anul viitor. Municipalitatea are în prezent cu 140 de angajaţi mai puţini decît prevede legea, lipsurile cele mai mari înregistrîndu-se la serviciile de urbanism, achiziţii publice şi audit. Conform celor anunţate de premierul Emil Boc, angajările în sistemul bugetar vor fi practic blocate şi în 2011. Mai exact, instituţiile vor trebui să respecte regula „pleacă şapte, vine unu”.