Astfel explică Ovidiu Portariuc amânarea acestui proiect peste doi, trei ani de zile și neincluderea în bugetul pe 2015 a co-finanțării, lucru ce a tras un val ce acuze din partea lui Ioan Diaconu, director tehnic în cadrul societății.
”
Sunt strict politice în același registru cu care ne-a obișnuit dl. Flutur alături de cei doi oameni, Eugen Țurcanu și Ioan Diaconu și continuă campania electorală. În ceea ce privește aspectele tehnice, cred că le-am lămurit. Nu există resurse bugetare pentru implicarea municipalității în a doua fază a programului de termoficare, lucru confirmat de colegii mei de la direcția economică”, a spus
Ovidiu Portariuc.
Primarul spune că nu se opune implementării acestui proiect ci doar îl amână în contextul în care și așa banii la capitolul dezvoltare nu sunt tocmai mulți.
„Nu putem și nu avem cum să implicăm Primăria într-un asemenea proiect care ar însemna practic suspendarea tuturor investițiilor în oraș pentru realizarea strict a acestui proiect pe termoficare. Nu există aprobarea finanțarea, nu a început nici măcar competiția pentru depunerea proiectelor, care sunt într-o fază de competiție preliminară în care se stabilesc condițiile de eligibilitate, documentația este în faza depunerii pentru a candida la o asemenea finanțare”, a adăugat primarul.
Ovidiu Portariuc mai spune că anul acesta vor fi 170 de miliarde de rambursat la credite ceea ce înseamnă că :
”Nu putem lăsa orașul fără iluminat, fără celelalte reparații la străzi, fără toate celelalte cheltuieli de funcționare pentru a forța un asemenea proiect care poate fi făcut și peste doi, trei ani”. Edilul șef spune că partea de co-finanțare a Primăriei este de 3 milioane de euro, Ioan Diaconu că e doar
500.000 de euro.
(G.E.)
CITEȘTE:
Portariuc s-a întors în urmă cu-n deceniu c-o mână de aleși municipali – VIDEO & FOTOGALERIE