Primarul : La Cornișa se construiește un nou oraș

Lucrările la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa par să stagneze la prima vedere. Primarul orașului explică că de fapt lucrurile nu sunt cum par a fi și că pe șantier muncesc zilnic numeroși oameni.

 

Ovidiu Portariuc a spus că stadiul de lucrări nu poate fi văzut sau măsurat cu ochiul liber tocmai din cauză că momentan intervențiile sunt făcute la partea de fundații, poate cea mai importantă din întreg proiectul. Edilul șef a dat asigurări că va mai efectua o vizită împreună cu jurnaliștii pentru a arăta acest lucru.
Se lucrează dar pe partea care nu se vede și am văzut că nu a fost crezut lucrul acesta. Vă spun că la Cornișa zilnic sunt 100 de oameni care lucrează pe șantier. Verificat. Sunt în grafic, nu-și permite nimeni să…lucrările sunt realizate în procent de 30%”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Primarul municipiului a mai spus că la Cornișa se ridică practic un mic orășel date fiind atât complexitatea lucrărilor cât și valoarea uriașă a întregului proiect care se ridică undeva la suma de 600 de miliarde de lei total.
În urmă cu o săptămână s-au asfaltat căile de acces, o să vedeți acolo o nouă imagine. La Cornișa se construiește un nou oraș, discutăm de 300 de miliarde. Cu 300 de miliarde și am mai spus asta, reabilitam jumătate din oraș. Reabilitarea unui cartier înseamnă 50- 60 de miliarde. E un oraș în miniatură, cu utilități, cu căi de acces, cu construcții, e o lucrare complexă”, a mai spus primarul.
Parcul de agrement Cornișa ar urma să fie gata în vara anului viitor. (G.E.)
CITEȘTE:
 Provocare pentru oamenii cu bani de la Botoșani cu parcul Cornișa