Primarul Flutur somat public să NU mai vorbească în numele Consiliului Local  

Noi contre au avut loc între viceprimarul Cosmin Andrei și primarul Cătălin Flutur în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local.

 

Viceprimarul Cosmin Andrei i-a sugerat edilului orașului să nu mai vorbească în numele Consiliului Local. Totodată, viceprimarul a recunoscut faptul că și el a vorbit o dată în numele Consiliului și i s-a atras atenția motiv pentru care atunci și-a asumat criticile și a ținut cont de ele. 

 

Dl primar de multe ori am observat că vorbiți și în numele nostru, în numele dvs și al Consiliului Local și s-ar putea să nu fim de acord cu ceea ce spuneți. Ca o sugestie dacă îmi este permis fără să aibă alte nuanțe. Vă mulțumesc!,

Cosmin Andrei, viceprimar municipiul Botoșani.

 

Viceprimarul s-a referit însă în mod special la discursul primarului la Ziua Poliției Române când edilul i-a ironizat pe polițiștii locali. 

 

Primarul Cătălin Flutur a evidențiat faptul că în foarte multe situații folosește această exprimare și a oferit câteva exemple.

 

De fiecare dată când oficiez o stare civilă îi felicit pe tinerii căsătoriți atât în numele meu personal dacă sunt acolo, dar și în numele Consiliului Local,

Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.

 

Edilul orașului a precizat totuși că își va orienta discursul ținând cont și de acest aspect.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store