Primarul Dorohoiului a mers la ministru pentru aeroport și s-a întors cu o centură de 25 milioane euro pentru oraș

Printre primarii care au participat sâmbătă la întâlnirea pe care ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a avut-o la Aerportul Salcea cu oficialitățile din Botoșani și Suceava s-a regăsit și edilul șef de Dorohoi.

 

În cadrul discuțiilor s-a abordat și problema infrastructurii rutiere din cele două județene din nordul Moldovei, iar Dorin Alexandrescu a insistat la oficialul guvernamental să se aplece și asupra centurii Dorohoiului.
”Ne leagă o veche prietenie, iar domnia sa știe că, atunci când spun ceva trebuie să mă țin de cuvânt. Centura Dorohoiului e la faza de studiu de fezabilitate, o să se închidă până la finalul anului, o s-o scoteam la licitație și cred că începând cu primăvara anului viitor...”, a afirmat ministrul Iulian Matache.
Ruta șoselei de centură a celui de-al doilea municipiu al județului este deja creionată.
”Consider că este necesară pentru Dorohoi această centură, care ar trebui să lege 29 A, din dreptul zonei Horlăceni în dreptul zonei Saucenița, cu 29 B, deci drumul care vine dinspre Suceava spre Botoșani, apoi puțin pe drumul dinspre Botoșani până în zona limitrofă Dorohoiului, coborâre spre zona industrială, iar de acolo să ajungă spre ieșirea din Dorohoi, în zona care se coboară din Trestiana”, a explicat primarul Dorin Alexandrescu.

 

CITEȘTE ȘI:

CNADNR își trimite oamenii pe centura ocolitoare a Dorohoiului


Costurile estimate sunt de 2,2 – 2,5 milioane de euro pentru un kilometru de șosea.
”E o investiție la care țin foarte mult fiindcă Dorohoiul, neavând decât niște drumuri în trecere pentru traficul greu, întreg traficul greu, atât dinspre Suceava, cât și dinspre Botoșani, care se îndreaptă spre zona Pomârla-Vama Racovăț sau zona Darabani, trece prin centrul orașului Dorohoiului”, a mai spus Dorin Alexandrescu.
10 km este distanța preconizată a șoselei de centură. (S.B.)