Botoșănean implicat într-un grav accident de circulație la Sălaj: Femeie luată cu ambulanța și după la spital

Un şofer din Botoşani, în timp ce conducea pe drumul DN 1H, între localităţile Răstoci şi Lemniu, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţ, pasagera care se afla cu el în maşină fiind grav rănită.

 

Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj, accidentul a avut loc vineri, 9 octombrie, în jurul orei 18.00.
 „Un conducător auto, de 54 de ani, din Botoşani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă şi carosabil umed, a derapat şi a intrat în şanţul din partea stângă a drumului. În urma impactului, pasagera din dreapta spate a fost grav rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Maria Cristea.
La accident a fost solicitată să intervină şi Garda de intervenţie Ileanda. Pompierii au deconectat bateria autoturismului și au sablat carosabilul. Oamenii legii l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii de vătămare corporală din culpă.