Primarul discurs la Biserică cu patron spiritual al oraşului şi Centrul Vechi – VIDEO

 

Prezent la ceremonialul religios care a avut loc astăzi, 23 aprilie 2013 la Biserica Sfântul Gheorghe şi oficiat de înalte feţe bisericeşti, primarul Ovidiu Portariuc a ţinut un scurt discurs imediat după ce slujba a ajuns la final.

Edilul şef şi-a reiterat cu acest prilej ideea de a continua să organizeze diverse manifestaţii de amploare în centrul istoric al oraşului care se află de altfel în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe. „Ziua Sfântului Gheorghe trebuie considerată o zi de sărbătoare a tuturor locuitorilor oraşului şi apreciem iniţiativa luată cu mulţi ani în urmă ca ea să devină Ziua Oraşului şi să fie sărbătorită aşa cum se cuvine. Pentru a lega şi mai strâns manifestările sărbătoreşti de patronul spiritual al oraşului am decis ca din acest an acestea să se desfăşoare în Centrul Vechi al Botoşanilor în perimetrul în care se află Biserica care ne poartă numele, locaş de cult a cărui restaurare sperăm să înceapă cât mai curând”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Nu în ultimul rând primarul a adresat un mesaj de mulţumire tuturor preoţilor care au slujit în lăcaşul sfânt şi de asemenea mesaje de urare pentru locuitorii oraşului dar şi pentru cei care astăzi sărbătoresc. „În această importantă zi şi în acest lăcaş încărcat de istorie considerăm că trebuie să aducem un pios omagiu ctitorului acestuia, preoţilor care timp de peste patru secole au slujit aici tuturor credincioşilor care i-au trecut pragul şi vă adresăm dv. celor de faţă şi tuturor locuitorilor oraşului urările noastre de sănătate, prosperitate, iar celor care astăzi îşi serbează ziua onomastică un sincer La Mulţi Ani”, a încheiat primarul.Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a părăsit curtea Bisericii în jurul orelor 13:00 din cauza unei întâlniri importante cu invitaţi de la Piatra Neamţ.
CITEŞTE:
Sute de oameni la Sf. Gheorghe cu prefect, şef CJ şi primar: FOTO&VIDEO