Primarul de Săveni a recunoscut că i s-a propus preluarea funcţiei de secretar coordonator, însă nu ştie dacă a fost şi numit. El susţine că ar fi o măsură compensatorie după nedreptatea care i s-a făcut atunci cînd a fost îndepărtat din funcţie.
„Este o reabilitare morală să mi se ofere postul de secretar şi să fiu luat în calcul pentru o candidatură la Senat, dar în politică totul se negociază”, a declarat Relu Tîrzioru pentru Botoşăneanul.ro. Acesta s-a arătat onorat de oferta care i s-a făcut şi crede că i se cuvenea un asemenea post date fiind rezultatele pe care le-a avut pe zona Săveni la mai toate ciclurile de alegeri. „Partidul nu înseamnă doar Ţurcanu, doar Tîrzioru, doar Crin Antonescu, partidul este al tuturor pentru că partidul este, pînă la urmă, al oamenilor”, a mai arătat primarul de Săveni. Potrivit acestuia, propunerea i s-a făcut şi ca urmare a rezultatelor care le are în administraţia publică locală. Conform statutului PNL, secretarul coordonator se numeşte de către preşedinte şi nu este ales la conferinţa judeţeană.