Propunerea de asociere prin participaţiune cu SC Hospital Clinic dr. Filip SRL Bucureşti, care a generat un adevărat scandal acum două săptămâni la nivelul administraţiei locale din Darabani, a fost una ilegală.
Conform Dărăbăneni.ro, pentru a elucida cadrul legal al eventualei transformări a Spitalului Orăşenesc în unitate sanitară privată, Primăria Darabani a solicitat săptămâna trecută punctul de vedere al Direcţiei pentru politici fiscale şi bugetare locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Răspunsul ministerului cuprinde două puncte care ar fi anulat practic parafarea eventualului contract din data 12 mai între CL Darabani şi societatea din Bucureşti, deoarece Primăria Darabani nu avea acordul Ministerului Sănătăţii pentru această asociere. Mai mult, privatizarea Spitalului Orăşenesc trebuia să survină în urma organizării unei licitaţii publice, lucru care nu se întâmplase la Darabani. Primarul Ghiorghi Burlacu a fost unul dintre principalii susţinători ai asocierii cu clinica din capitală, numai că plenul Consiliului Local a respins proiectul de hotărâre iniţiat în acest scop.