Primarul Cosmin Andrei a găsit soluții pentru două intersecții care se inundă la ploi: Nu o să mai vedeți lacuri


Având în vedere că se apropie toamna și implicit sezonul ploilor, municipalitatea încearcă să rezolve problemele care se regăsesc într-o serie de intersecție inundabile din municipiul Botoșani. 

 

Sumele primite de la Guvernul României vor fi direcționate pentru două astfel de zone. Sunt destinate efectuării de lucrări pe arterele afectate de calamități și se ridică la suma de 737.936 lei. 

 

„Cele mai importante lucrări vor privi intersecțiile care s-au inundat cu precădere în ultima perioadă, în urma precipitațiilor abundente, acolo unde am promis că voi interveni. Până la finalizarea acestui mandat nu o să mai vedeți lacuri la intersecția Împărat Traian cu Octav Onicescu, George Enescu cu Mihail Kogălniceanu și Pacea Ocolitor la Modern Calor”,

Cosmin Andrei, primar 

 

În cele două intersecții unde se vor efectua lucrări, respectiv pe Împărat Traian și lângă Fundația Hand of Help, se va proceda la...


„Înlocuirea sistemului de scurgere a apei și decolmatare. În paralel lucrăm și în zona Modern Calor dar avem altă soluție acolo. La fiecare precipitație mai abundentă avem probleme cu blocarea circulației, sprijinul Poliției Locale, avem o procedură pe care din păcate, am învățat-o. Prima dată sunăm la Poliția Locală, blocăm circulația, sunăm la ISU, apoi Urban Serv să vină să facă curățenie, sunăm la Nova Apaserv să vină și ei să ne ajute iar SVSU îndepărtează toate canalele pentru scurgerea mai rapidă a apelor care se acumulează acolo”,

Cosmin Andrei, primar 

 

Pe termen lung rămâne problema din Zona Industrială unde este nevoie de o soluție tehnică aplicată din partea operatorului Nova Apaserv, având în vedere complexitatea rețelei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store