Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat că a cerut Corpului de control al Primăriei să verifice „la sânge” toate contractele privind atribuirea și utilizarea locuințelor ANL.
Principalul obiectiv al cercetărilor vizează condițiile în care unii titulari ai acestor contracte au primit în spațiu alte persoane, care ulterior devin principalii utilizatori ai locuinței.
„Am solicitat Corpului de control să verifice „la sânge” condițiile în care unii titulari ai contractelor de închiriere a locuințelor ANL au luat în spațiu diverși prieteni sau cunoștințe. Am constatat că unii titulari care pleacă din localitate sau obțin un alt domiciliu, în loc să predea locuința pentru a fi repartizată celor de pe listele de așteptare, iau în spațiu anumite persoane. Ulterior, acestea devin ulterior utilizatorii de fapt ai locuințelor, deși nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a beneficia de un apartament ANL Este inacceptabil. Această șmecherie va înceta imediat, iar dacă se constată nereguli, vom rezilia contractele de închiriere”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Acesta a mai declarat că va solicita direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei să realizeze un proiect de hotărâre prin care să se modifice condițiile de prelungire a contractelor ANL. „Am cerut o analiză mai riguroasă a condițiilor în care se prelungesc contractele ANL. Vom cere probabil o declarație pe proprie răspundere din partea titularilor că utilizează locuința în medie cel puțin 15 zile pe lună. Dacă nu mai stau acolo, îi voi pofti să elibereze apartamentele, astfel încât să le putem repartiza celor care au cu adevărat nevoie de ele”, a precizat primarul.
Ovidiu Portariuc a mai precizat că încă de la preluarea mandatului de primar a delegat către unul dintre viceprimari atribuțiile privind repartizarea apartamentelor ANL tocmai pentru a nu exista nicio suspiciune privind existența unei relații cu beneficiarii acestor locuințe. „Nu am dorit să planeze nicio suspiciune asupra mea privind modul în care se atribuie aceste locuințe. De aceea am delegat aceste atribuții viceprimarilor. Dar de acum înainte, chiar dacă nu voi repartiza eu locuințele, voi urmări cu mare atenție respectarea legalității și a criteriilor de repartizare”, a subliniat Portariuc.