Primarul care și-a scos oamenii din case noaptea trecută, drumurile sunt la negru: Domnii de la drumuri județene nu au nicio treabăVIDEO

În această comună nu există niciun blocaj pe drumurile pe care circulă oamenii.

Cu doar 15 persoane și două utilaje, în ritm susținut noaptea trecută, în această comunitate au fost eliberate de zăpadă toate drumurile.

 

S-a întâmplat în comuna Drăgușeni unde nu există blocaje în traficul rutier. Primarul a scos la treabă angajații Primăriei, de la școli dar și cei care prestează muncă în folosul comunității, fiind beneficiari de ajutoare sociale.

 

„Prima dată, de la 4:30 drumul spre Săveni, curățat la negru, drumul județean pentru ca localitatea să fie conectată la oraș. După aia toate drumurile laterale, pe partea de trotuare am intervenit cu „cei de la 416”, cu cei care lucrează la Primărie, cu lopeți. Este negru tot. Mai sunt cei de la magazie, fochistul, inclusiv oamenii de serviciu de la școli”,

Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni

 

După ce a adus „la negru” drumurile din comună, primarul din Drăgușeni intervine la această oră cu utilajele Primăriei pe drumurile județene pentru conexiunea cu localitățile din jur.

 

„Cu utilajele Primăriei am intervenit, avem două utilaje, am un tractor cu lamă în spate, mai veche și un buldoexcavator. Acum am rugat pe cei de la Agraria și mă ajută și ei cu un încărcător mai mare de zăpadă, cu cupa mai lată. Vreau să rup zăpada până la podul la Sarata, pe drumul județean ca să pot ajunge la Mihail Kogălniceanu, că domnii de la Drumuri Județene nu au nicio treabă”,

Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni

 

În județ numeroase drumuri naționale și județene sunt și la această oră blocate.

Circulația este restricționată în întreg județul pentru toate tipurile de autovehicule, pe tot parcursul zilei de astăzi.

Drumul național spre Ștefănești ar urma să fie deblocat abia după amiază. În cazul celorlalte încă se intervine însă, ninsoarea care a reînceput să cadă din cer îngreunează activitățile de intervenție.