Tema săptămânii de discuție în Primăria Botoșani a fost raportul Camerei de Conturi Botoșani și sumele imputate de către controlorii financiari pe anumite linii în care municipalitatea a angajat cheltuieli. Una dintre acestea a fost privitoare la banii alocați din fonduri publice pentru Revelionul Pensionarilor și Zilele Orașului.
În contextul în care la finele acestei săptămâni va avea loc Summer Fest iar discuțiile din jurul organizării acestui eveniment au fost destul de aprinse, primarul municipiului reședință de județ a dorit să clarifice motivul pentru care acțiunea nu poate fi susținută doar din sponsorizări.
”Un argument care se aduce de foarte multe ori și în CL și în discursul adversarilor politici: organizați aceste evenimente exclusiv din sponsorizări. Nu cred că este corect și o să vă explic și de ce. Sunt două motive, unul, agenții economici plătesc o dată taxe și impozite și sunt principalii susținători ai bugetului local și al doilea, nu vreau să procedăm cum au procedat cei dinaintea noastră, până în 2012”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Cum anume? Primarul spune că a simțit pe propria piele ce anume simt agenții economici cărora li se solicită ajutor, încă pe vremea în care se ocupa de afacerile familiei.
”Acolo unde devenise o regulă acest tip de finanțare mascată a acestor evenimente prin care agenții economici erau determinați și aici vă pot spune că am trăit-o din proprie experiență când eram agent economic, dacă primeai adresă de a sponsoriza aceste evenimente și nu te conformai, urma un val de controale și de represiune pentru a contribui la aceste evenimente. Era un instrument prin care puterea politică de atunci înțelegea să constrângă agenții economici să finanțeze aceste evenimente”, a încheiat Ovidiu Portariuc.
Din bugetul local s-a aprobat o sumă totală de 90.000 de lei și alți 65.000 din sponsorizări. Summer Fest va avea loc în intervalul 28 – 29 – 30 august 2015. (G.E.)