Primarul a primit mănuși de box: Mă gândesc dacă le folosesc în campania electorală...- FOTOGALERIE

În calitate de gazdă al evenimentului prin care s-a anunțat desfășurarea Galei cu numărul 36 din seria Colosseum Tournament, primarul Cosmin Andrei a primit un cadou inedit.

 

A prezentat în primă fază detaliile evenimentului sportiv care va fi urmărit probabil de un public numeros din mediul virtual, fiind transmis în peste 80 de țări.

 

Și cel mai probabil și publicul botoșănean se va ridica la înălțimea așteptărilor având în vedere că la Botoșani astfel de evenimente sunt mai rare.

 

„Este un sport care prinde din ce în ce mai mult teren și este popular în România. La Sala Polivalentă, pe data de 21 octombrie, în parteneriat cu Primăria municipiului Botoșani se va organiza această gală de kickboxing. Sunt încântat că va avea loc la Botoșani acest eveniment care va fi gustat de public, știu acest lucru din trecut pentru că au mai fost la Botoșani, chiar eu am fost implicat în organizarea galelor precedente și a fost un public numeros. Dar cel mai important aspect este faptul că se intenționează ca la Botoșani să se depună diligențe pentru deschiderea unui club de kickboxing pentru cei care sunt amatorii acestui sport”,

Cosmin Andrei, primar

 

Primarul a primit cadou o pereche de mănuși de box pe care le-a și probat glumind în același timp: „mă gândesc dacă să le folosesc în campania electorală”.