Primarul a comandat un audit la iluminatul public

 

Conducerea Primăriei municipiului Botoşani a comandat un audit la sistemul de iluminat public pentru a se constata dacă, în urma lucrărilor de investiţie derulate există şi avantaje pe linie financiară.
Cătălin Flutur este de părere că soluţia aleasă pentru sistemul de iluminat public a fost cea mai avantajoasă, în timp cheltuielile fiind amortizate. „Îmi confirmă faptul că soluţia aleasă de noi este cea mai bună şi că economia pe care o facem la factura de energie electrică, în următorii doi, trei ani vom amortiza în totalitate cel puţin investiţia din iluminat”, a declarat Cătălin Flutur.
El şi-a exemplificat afirmaţiile prin situaţia înregistrată de exemplu în Parcul Primăriei unde corpurile de iluminat s-au dublat în timp ce facturile au scăzut. „Pentru că am văzut că parcul Primăriei a suscitat o serie de discuţii în timp, vreau să vă spun că aveam 27 de stâlpi până la reabilitare acum avem 68 de corpuri de iluminat în parc iar consumul s-a redus la jumătate. Din audit şi pe citire de contor. Înseamnă că soluţiile alese de proiectant au fost soluţiile adecvate”, a mai spus primarul. Edilul şef a încheiat precizând că aceeaşi practică se va aplica şi în Parcul Mihai Eminescu.