Peste 150 de persoane dintre care primari, viceprimari, administratori publici, secretari și contabili din primăriile din mediul rural din județul Botoșani au participat în data de 16 ianuarie 2018 la seminarul organizat de Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România.
Seminarul cu titlul ”Fiscalitatea locală, registrul agricol și urbanismul ca un tot unitar” a fost susținut de domnul Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România şi a avut ca scop furnizarea de informații actualizate în aplicarea legislației specifice, pe fondul perfecționării profesionale și dezvoltării abilităților în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor specifice personalului din administrația publică locală.
În vederea evitării consecințelor neaplicării corespunzătoare a celor mai uzuale acte normative specifice administrației publice locale au fost aduse în discuție principalele probleme ale unităților administrativ-teritoriale din domenii specifice și abordate subiecte precum noutăți în materie de impozite și taxe locale și taxe speciale; constatarea, colectarea, urmărirea, executarea și controlul impozitelor și taxelor locale, precum și al taxelor speciale; statute, regulamente sau proceduri obligatorii în administrația publică locală, emiterea și adoptarea actelor autorităților administrației publice locale; relațiile dintre autoritățile administrației publice locale, pe de o parte, precum și dintre acestea și compartimentele de resort din aparatul de specialitate al primarului, pe de altă parte, în vederea organizării și executării în concret a prevederilor legale referitoare la impozitele și taxele locale, precum și alte noutăți din domeniul legislativ specific al administrației publice locale.
La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, care a subliniat importanța formării profesionale a personalului din toate compartimentele din cadrul primăriilor și a rolului Asociației Comunelor din România în eficientizarea administrației publice locale.
Cu prilejul organizării acestui seminar, Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România deschide o serie de evenimente ce vor fi organizate în județul Botoșani pe diverse subiecte ce vizează principalele probleme actuale ale administrației publice locale în scopul informării și sprijinirii formării profesionale a tuturor funcționarilor, angajați în cadrul acestora.
În data de 15 ianuarie 2018. a fost organizată o primă sesiune a seminarului ” Fiscalitatea locală, registrul agricol și urbanismul ca un tot unitar” la care au participat auditori publici interni angajați în cadrul filialei pentru a se informa asupra noilor modificări a celor mai uzuale acte normative, reglementări, proceduri sau regulamente obligatorii, precum și alte noutăți din domeniul legislativ specific al administrației publice locale.
Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România își propune o reprezentare cât mai bună a comunelor în forurile legislative, dezvoltarea de programe pentru eficientizarea activităților din primăriile de comune și implementarea de proiecte cu finanțare europeană pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale.